| Principală » Articole » Jurnal » Lifestyle |
| Intrări în catalog: 17 Intrări afişate: 11-17 |
Pagini: « 1 2 |
Sortează după: Data · Denumire · Evaluare · Comentarii · Vizualizări
 E vacanță... Sunt în sat... Acasă... De mult nu am fost. Nu țin minte cînd am fost ultima oară. Multe s-au schimbat în sat, mai bine spus mulți au părăsit satul. Abia de mai vezi vreun bătrîn sezînd pe o piatră sau rezemîndu-se de gard. E pustiu... Afară e primăvară... Totul ar trebui să învie. Totuși e pustiu. Singur ma duc în grădină, singur vin din grădină și așa de vreo 20 ori. Nici o schimbare, totul e la fel.... Aud pe cineva.... A-a-a nu... E radioul vecinilor. Încă o încercare. Totuși speranța moare ultima. Nimeni... E monoton, păsările de abia scot cîte un sunet. Ajung acasă. Lanțul e pus în poartă. Îl scot... Intru.... În mijlocul ogrăzii o remorcă, alături cîteva crengi uscate. Cîndva în locul acesta era garajul, unde tata ținea motocicleta, iar bunelul usca vara fructe. Ograda mi se pare foarte mică. Pornesc în grabă dupa casă să îl strig pe Marcel (prietenul meu cel mai bun din copilărie). E la Criuleni. Mă întorc abătut în mijlocul ogrăzii. Cîinele rupe tăcerea. Mă privește, se joacă cu mine. Încearcă să îmi ridice dispoziția. Cred că o să-i intru în voie. Doar sunt acasă! Mult timp a trecut de atunci. Eu am crescut, m-am înălțat, sunt mai pasiv, ochii nu mai privesc ca atunci. Totuși briza de vînt jucăușa îmi umple sufletul de fericire. Intru repede în casă. Auuuu.... Mă lovesc cu capul de ușag. Am uitat că am crescut. Mă sui pe lejancă. Mă întind să dorm puțin. Nu încap...Offfff... Pun picioarele pe sobă. Nu e chiar comod. Important că sunt acasă. Strigă cineva la poarta de la deal. Repede mă încalț. Offf. Șlapii mă strîng.... Desculță alerg pînă la poartă (e primăvara se poate). E poștărița... A adus factura pe lumină. Mă întorc în casă. Mă uit pe perete... Clopoțelul. Broderia confecționată de mine in clasa a patra. Cadou pentru școală. Fericit.... Sar sus.... Auuuu.... Iar.... Tavanul e prea jos.... Adică nu, eu m-am înălțat. Auuuu capul. Cutremure puternice. Se întunecă repede. Tata încă nu e acasă. A spus că vine mai tîrziu. Fac focul... Am emoții... De ce? Ultima oară cînd am făcut focul nu s-a încălzit de loc. Atunci tata mi-a dat în obraz. Dacă acum se întîmplă la fel... Eu am crescut. Dar așa și nu pot face focul. Au trecut 30 de minute. Se încălzește. Ce bine... Am scăpat. Upsss.... S-a stins lumina. La fel, ca acum 10 ani. Ora 20.00, în sat este stinsă lumin. Atunci oamenii aprindeau lumînări. Mă uit pe fereastră. La cineva arde lumina. Nu am înțeles... Aaaaa... Clar.. becul s-a ars. Mîine o să-l schimb. În colțul stîng al camerei este televizorul. Da televizorul cela alb-negru "Horizont", ce arată doar Moldova1. Uraaa...povestea de seară. Vreau să privesc. E ora 21.00... Povestea s-a terminat. Să mă culc acum? Nu. Aprind lumînarea. Deschid o carte de lectură... Mă regăsesc în unul dintre personaje. Privesc în sus, în întuneric. Încerc să prezic sfîrșitul.... Citesc mai departe... E tîrziu.... Ar trebui să mă culc... Nu pot.. Mă năvălesc amintirile. Îmi curg involuntar cîteva lacrimi. Încerc să le opresc. Nu imi e cu putință. Ies afară. Vîntul usucă urmele lacrimilor. Îmi îngheață obrajii. Încerc să număr stelelele, ca și atunci. Mă dau bătut. Intru în casă. Degetele sunt înghețate. Stau lîngă sobă. Mă încălzesc. Deja e ora 2 noaptea. Trag plapuma. Încerc să adorm. Nu pot. Mă gîndesc la ceva plăcut. Nici un rezultat. Mă așez la masă. Privesc flacăra lumînării. Încerc să îmi citesc destinul. Mă gîndesc la ceea ce am făcut rău, îmi aduc aminte de ei, el, ea, de toți. Nu țin minte cum îi cheamă pe toți. Chipurile plutesc în fața ochilor. Sunt oamenii din sat care au trecut în veșnicie. Degrabă îi voi vedea și eu. Mă îngrozesc. Mă tem de moarte. Doamne iartă greșalele noastre/Precum și noi iertăm greșiților mei. Lumînarea e pe sfîrșite. Mă tem de întuneric, de moarte, de tot. Încep să mă cutremur. Afară zorii înghit întunericul. Noaptea se spulberă. Nu m-am simțit singur. Probabil cineva mă asculta. Poate bunelul din cealaltă lume. Acum iar e dimineața. Toți se trezesc? Ar trebui.... Dar nu, satul piere. Eu nu mă pot împotrivi. Mă duc iar în grădină, cu speranța de a întîlni pe cineva în drum. Spereanța moare ultima...Nimeni... A murit... A murit... A murit... |
 Ce poate fi mai frumos, decît să te plimbi singur, seara, pe cîmpiile Moldovei? Duminică eu mi-am planificat să ajung în sat cu tot dinandinsul. Ca orișicare sportiv din Chișinău, m-am trezit dimineața, m-am spălat pe ochișori și am pornit la drum. Am participat la comeptiții - aproape "perfect" (mai mult din traseu m-am plimbat, decît am alergat. M-am clasat pe locul II și acasă la culcare sau mîncare, nu țin minte. Pe la 17 l-am telefonat pe Cristi, un băiat punctual (no comment) și i-am spus că la orele 18 să ne întîlnim în fața la UNIC și să îmi transmită camera (la 18.15 era ultima rută). Băiatul camera mi-a adus-o, numai că deja era 18.30. Eu nu m-am descurajat, i-am zis: Mă duc la "poputcă". Zis și făcut. Ajung la gară, observ că se pornești microbusul. Eu repede după el. Cineva îmi striga, lasă că te duci cu următorul. Aha, amush ce chiar vreți dimineața să ajung acasă. Am alergat eu puțin cu 4 genți pe mine (parcă eram un pom de crăciun împbodobit cu luminițe), totuși contează rezultatul: sunt în rutieră și privesc un film. Ce film? Nu știu... Fiindcă Gropile Moldovei îmi furau din concentrație. Am ajuns la Ivancea. Afară era întuneric, mai aveam am vreo 12 km pînă acasă. Înainte! Eu parcă sunt turist. Merg 5 minute - nu mă aranja ceva. Adidașii nu amortizează. Numai încerc să scot alți adidași din geanta (eu fără adidași de rezervă nu merg nicăieri), că se oprește o mașină. Eu deschid ușa din spate. Întreb: Unde mergeți? (fără a mă așeza, de parcă eram să refuz în caz că mergea pînă în satul de alături dar nu acasă). M-am așezat, am schimbat cîteva vorbe cu șoferul. Am ajuns la zonă și am coborît (nu chiar la zonă, dar lîngă. Nu sunt eu nebun: să te pornești acasă și să ajungi la hotel de -5 stele - Închisoare. Îmi rămîn 3 km. O nimica toată. Mi-am pus căștile pe cap. Am pornit telefonul și pînă în sat doar muzică. E o minunăție: noaptea, stelele sclipesc pe cer, crengile trosnesc, vîntul șuieră, cîțiva cîini hamăie și vor să mă apuce de picior, dar mie mii "Pohui", eu ascult Carla's Dreams. Apoi cînd se apropiau cîinii, m-ai schimbam și o altă piesă tot de-a lui "Dati'n ...". După ce am trecut de cîinii, domnul Carla's mi-a cîntat o altă piesă "Raslabon". "Raslabon" a fost pînă la sfîrștul călătoriei. Mai erau cîteva piese în playlistul cela: celebra piesă Wind of Change, o piesă a lui Denis Maidanov, Marseli și încă cîteva, care pe o ureche au intrat și pe alta au ieșit. Pe la 21 și un sfert am ajuns acasă. Bucuros, fericit și mulțumit că patrupezii ceea numai de hămăit erau buni. Cum ajuns cum am intrat în beci să mă răcoresc(de fapt să mă încălzesc, fiindcă era mai cald decît afară). Nu credeți voi ceva rău despre mine. Doar am intrat să văd dacă poloboacele sunt întregi și nimic mai mult. În cocluzie: Chestia de "poputcă" nu e atît de rea. Aș mai vrea să merg o dată așa, tot singur și tot vesel. O să calculăm cheluielile în plus: 1. 5 lei în plus (am mers mai puțin cu mașina, dar am plătit mai mult - paradox :D) 2. O mănușă pierdută pe undeva prin Ivancea 3. O oră pierdută în plus 4. Am c-am tremurat de frig Dar, totul e OK! I like "POPUTCA" |
 A trecut o săptămînă de la acea schimbare, care a modificat radical comportamentul, atitudinea față de învățătură, gîndurile, opiniile - TOT. Prima săptămînă în care nu am avut dureri de cap, prima săptămînă în care am dormit nopțile ca un copil nou-născut. Săptămîna a fost total diferită. Chiar, am început să privesc și filme cam 10 la număr. Pînă și filmele vizionate de mine sunt altele după gen, scenariu față de cele anterioare. Parcă mi sa luat o piatră de pe inimă, care mă măcina atît de tare că îmi ieșeam din minți și strigam la toți (probabil de durere). Am început și antrenamentele. Nu la maxim, dar așa ușurel - doar 2 antrenamente. Am avut și o competiție la care nu prea am strălucit, dar nui nimic rezolv eu situația cu orientarea sportivă. Schimbarea a avut loc, totuși ea nu s-a stopat, dar continuă... Am avut și unele momente în care vroiam să mă ascund în pămînt din cauza cuvintelor care le spuneam unor persoane și de nerăbdarea mea. Sorry, așa e firea mea. Spre sfîrșitul săptămînii mau năpădit amintirile și am început am plînge. Un plîns curat, pur, sincer. Închipuiți-vă așa o situație: Merge un băiat de stradă de 19 ani, în hanorac sur larg, cu căștile pe cap și gluga deasupra căștilor și PLÎNGE. S-a întămplat sîmbăta în centrul Chișinăului pe la 12 ziua. Mi se pare că atunci vorbeam cu cineva pe skype și țin minte că nu aveam deloc dispoziție. Totuși răspundeam. Mă străduiam să îi stric dispoziția celui căruia îi scriam. Acasă în weekend, m-am odihnit excelent. Nu am făcut nici o temă pentru acasă, fiindcă doream să mă liniștesc și să uit de toate obligațiunile care ne-au ferecat și nu ne permit să ne bucurăm de viață. Am dormit foarte mult. M-am simțit fericit. Chiar dacă mulți mă întrebau ce-s cu status-urile mele de pe skype. Nu cumva revii în depresie? Stați liniștiți că totul e ok. Nici un fel de depresie New Life is in Progress. Totuși nu înțeleg: Cum o ființă atît de firavă, liniștită, mică și seducătoare a reușit, fără ca să vreie, să sfarme în bucăți acele gînduri depresive, acele cîtece rock, acea mimică morocănoasă, acel Salut sec? Cum? Cum? Cum? |
 Weekendul trecut s-a întîmplat, ceea ce așteptam de 5 luni. Am trecut de starea de depresie. Parcă m-am născut pentru a doua oară. Acum zilele trec cu totul altfel. Mulți spun că pentru a trece de așa stări trebuie să mergi la psiholog, să faci yoga, să meditezi - în fine cheltui mult timp și bani. Ei bine, în cazul meu nu a fost nevoie de așa metode. Mie mi-a ajuns ca sîmbătă să citesc toată ziua un roman, plus la asta o convorbire pe Skype de vreo 10 ore și "Voila" eu cu altă dispoziție, altă stare de spirit. Acum lumea îmi pare toată bună, binevoitoare, pașnică. Nu simt în cap nici un pic de tensiune. Pe inimă nu mă apasă nimic. Pentru a nu mă întoarce înapoi în perioada ceea groaznica (nu doresc nimănui așa ceva), mai întîi am șters toată muzica rock din telefon, învăț sistematic la toate orele, mai puțin utilizez căștile, am schimbat atitudinea față de colegii mei clasă. În față nu le pot spune, dar măcar la mine pe blog declar: Îmi cer scuze de la toți colegii de clasă (Tatiana, Cristina, Ana-Maria, Victor, Doina, Irina, Veronica, Eugenia, Ion, Ion, Ana, Mihaela, Kristinuța, Igor, Liuba) pentru aceste 5 luni de conficte, de stare stresantă provocată din partea mea. Promit ca așa ceva să nu se ma întîmple. Da, desigur îmi cer scuze și față diriginții - d.Larisa căreia nu trebuia să îi spun cuvintele celea (diriginta a fost prima persoană care mi-a dat mîina ca să ies din prăpastie. Declar: Nu las nici sportul. O să practic mai departe orientarea sportivă, indiferent de circumstanțe. Roma, Sergiu, încă o să fiu concurentul vostru pe parcursul a vreo 4 ani minim. De azi apropo am început antrenamentele. Declarație aparte pentru Liuba G.: M-am purtat și tu tine, sunt de acord. Dar cred că de acum înainte așa ceva să nu se mai întîmple din partea mea. Multumesc și pentru sfaturile din partea Irinei M. și Elenei P. Cel mai greu este să le zîmbesc oamenilor - dar promit să mă învăț să o fac și pe asta. P.S. - mulțumesc mult tuturor celor care m-au ajutat Cîntecele mele preferate acum sunt astea: Parcă sunt un copil |
|
Salut tuturor! Acum e iarnă, antrenamente am mai puține, de aceea am decis să mă preocup și de altceva în afară de sport. De exemplu: web-design (această profesie la moment este foarte profitabilă), Pentru început am decis să modific site-ul Liceului Academiei de Științe a Moldovei fiindcă este foarte plictisitor și avem puțini vizitatori (din 2011 sunt moderatorul acetui site). Iată că de cînd m-am apucat de creat noul design al site-ului a trecut 2 luni. Și azi la ora 19.37 am termint primul meu proiect de web-design. Ce pot să vă spun refereitor la timpul pierdut în fața calculatorului: e foarte obositor să stai cîte o zi întreagă în fața calculatorului și să scrii coduri, să copii, să ștergi, apoi din nou, fiindcă nu e real să faci totul din prima cum dorești. La moment în cap e haos, ochii au ieșit din orbite și totul începe a amorți. Procesul e foarte plictisitor, dar nu asta e principalul, important este rezultatul. Pentru moment site-ul nu este postat pe internet, fiindcă trebuie să merg la domnul director și să îi prezint tot absolut, după care să aștept acordul lui. Dar pentru început mai jos am postat cîteva poze cu template-ul site-ului. Sunteți primii care vedeți aceste imagini, fiindcă ele sunt încărcate doar pe blogul meu.    |
|
Iarăși dezamăgire. Nu m-am gîndit că așa se va întîmpla. Ultima teză cea mai nereuștiă teză. Și nu din cauza notei, dar din cauza că am stricat relațiile cu profesoara de română. O să încep cu începutul. Vinerea trecută noi am avut teză la română. Noi teza asta am avut-o mai înainte și iată că profesoara a înțeles că noi am avut teza. Azi la ora de română în mai multe rînduri profesoara nea dat de înțeles că ea știe referitor la pătărania noastră. După ore eu am mers la profesoară ca să analizăm testul, la care dumneaei mă întreabă: "Andrei, tu ai dat teza și de unde eu am teza". Eu am negat și am plecat. După care doamna profesoară a început să caute cine este făptașul (de fapt profesoară de odată și s-a gîndit la mine fiindcă eu am avut acces la laptotul cu pricina). Am spus la clasă ce am pățit și toți au început să se alarmeze: poate recunoaștem, da ce noi suntem "loshi", eii cum noi să recunoaștem. Și plus la toate au început pe mine să mă învinovățească că eu primul m-am dat de gol chipurile. Eu știind cum clasanoastră reacționează la astfelde situații, adică doar praf și nimic fapte. Am mers eu la profesoară și am recunoscut că eu am luat teza (e adevărat că eu am luat-o , doar că nu eu sunt acela care a luat varianta finală a tezei și nu eu am dat-o la toată clasa. Persoana dată este cu totul alta, nu sunt eu. Nu o să spun cine a luat-o fiindcă nu sunt sigur de asta, dr nici nu vreau să fie și alți vinovați). Din această cauză eu am luat totul asupra mea (clasa să trăiască fericită mai departe - cum a copiet pînă acuma, să copie și mai departe. Eu recunosc că am făcut o prostie, dar așa îi este dat omului, cînd vede cîteva mere în copac care nu sunt ale lui și nu le păzește nimeni, de ce să nu pună cîteva în buzunar. Așa și eu, doar nu suntem cu toții ideali. Din toată istoria dată nuîmi pare rău de nota care o am sau că am rămas eu țapul ispășitor, dar îmi pare rău că din cauza unei prostii s-au răcit relațiile cu doamna profesoară. Și nu cred că o să mă scuze. Îmi pare rău că am "furat" teza, fiindcă pe mine nu ma ajutat de loc, practic nici nu m-ampregătit de ea. Din această situație trebuie să învăț ceva. Probabil că morala este: bazază-te pe ceea ce știi, dar nu căuta să faci diferite trucuri, fiindcă ce e al meu e pus de o parte. Totuși pe lîngă asta, eu am văzut pentru a suta sau a mia oară ce clasă unită, curajoasă și deșteaptă, înțeleaptă (desigur că toate astea la figurat) am. Mie mi se făcea rău deja de vorbele lor și am înțeles că dacă nu voi merge să-mi recunosc măcar partea mea de vină va fi mai rău (poate dacă nu mă duceam era să fie mai bine pentru clasă), dar la sigur pe mine urma să mă mustre conștiința. Iarăși regret că nu am trecut încă de la începutul anului de învățămînt în clasa 12FM. Nu mă interesează soarta clasei mai departe, important ca doamna profesoară să mă scuze (cu toate că sunt puține șanse) și să mă ajute să mă pregătesc de BAC, fiindcă BAC-ul la limba română este cel mai greu obiect pentru mine. |
|
12.12.12 - combinație de cifre magică. În această zi toți își pun cîte o dorință, care în viitor se va îndeplini. Eu de exemplu mi-am pus două și cred că mie mi se permite fiindcă a fost și ziua mea de naștere. Nu pot spune că anii precedenți nu a fost magic, însă în acest an a fost totală magie. Magia a început încă de marți seara, cînd am primit în dar primul meu demers)))) Ziua am început-o de la ora 6.00 - ne-am înțeles cîțiva colegi ca dimineața să ne adunăm la brad și să repetăm pentru teza de matematică, tezade matematică fiind a două surpriză pentru acea zi. Pînă aici nimic magie, doar melancolie. Totul a urmat odată cu căderea primilor fulgilor de zăpadă (eram la biologie - dar cu gîndul la iarnă). De aici pentru mine a îneput cu adevărat magia, povestea de ziua mea. (Nu mai țin cînd la ziua mea de naștere a fost așa de multă zăpadă). Nu știu de ce, dar aveam impresie că totul s-a schimbat, parcă nu mai aveam probleme, griji, parcă eram un copil care pentru prima oară vede iarna în adevăratul sens al cuvîntului. După ore luînd în considerație că sunt sportiv, am mers la antrenamente (nimic nu mă oprește dacă am antrenamente). Am mai ridicat nivelul de lucru tehnic și am mai dezvoltat atenția fiindcă înultimul timp c-am a scăzut. După antrenament am cumpărat un tort și am venit la cămin. Venind eu spre liceu mă întreb: Tortul e ceva plictisitor dacă numai el va fi? De aceea m-am gîndit ca întîi să plecăm undeva cu invitații în oraș după care tort. Așa și am făcut - la 18.00 ne-am adunat 6 elevi "cuminți" și am mers la Andy's. Noi pe drum spre Andy's ne-am ridicat dispoziție la un nivel destul de bun, că a simțit-o șisăracul chelner. Am comandat noi acolo ceva. Am stat vreo 2 ore, după care în cămin. Parcă gata? Nu, a mai rămas tortul. Am mers în cămin am servit cîteo bucățică de tort și nimic mai mult fiindcă eu trebuia să ajung și acasă. Am uitat să vă spun de primul meu cadou: Doina și Eugenia mi-au dăruit o pușculiță cu un schelet în față  (ele spuneau că nu știau ce să-mi cumpere ca să corespundă caracterului meu - trebuia ceva nebun, specific unui spirit neliniștit). Cadoul mi-a plăcut foarte mult. La 9 am ieșit din cămin și repede acasă. Acasă mă așteapta supriza cea mai mare. Mama (cea mai scumpă ființă din lume) -mia făcut surpriza vieții - un telefon mobil și un calculator. Ambele într-o zi. Cum să nu zic acum că acea zi a fost MAGIE TOTALĂ? 12.12.12 - cifră magică pentru un băiat "magic" |
1-10 11-17
