Principală » 2014 Martie 5 » Turcia - 3 probe într-o zi - 27 februarie
În prima parte a zilei am desenat harta unui parc. A fost destul de interesant. Doar că pe noi mai tare ne interesa priveliștea parcului, decît procesul. După amiază în parcul, unde în prima zi s-a desfășurat sprintul, a fost organizat Trail Orienteering. Am avut ocazia sa ma clarific de-a binelea, ce înseamnă acest gen de orientare. Nu e nevoie sa ai capacități fizice extraordinare, doar o minte fulgerătoare și cunoașterea foarte bună a semnelor pe hartă. Am rămas plăcut surprins și chiar aș vrea ca la noi să se dezvolte acest gen. În timpul pauzei a avut loc premierea sportivilor pentru probele din ziua anterioară. Apoi iarăși am participat la o probă sprint, doar că acum trebuia să alergăm 4 cercuri. Zona parcului, după cum am mai spus, nu era tare complicat de memorizat, de aceea la al patrulea cerc deja știam și fără hartă unde se aflau posturile de control. Chiar aveam nevoie doar de calități fizice. După cină a urmat o excursie fantastică în oraș, pe parcursul căreia s-au întîmplat multe peripeții, dar aceasta va rămîne un mic secret al nostru - al celor care au fost in Turcia. PS: Sper să nu-l divulge nimeni. Băieți, scuzați-mă, a fost pentru prima dată!!! |
Vizualizări: 489 |
Adăugat de: @aGolovei
|
Total comentarii : 1 | ||
| ||