| Principală » Articole » Jurnal » Lifestyle |
Liber și independent
 Încetul cu încetul se stabilizează și starea emoțională. După aventura de 3 zile petrecută la Bălți, urmează alta - la Tiraspol. De data aceasta competiția de orientare sportivă are loc la Slobozia. Eu desigur am acceptat să particip. Nu din considerente că competiția este serioasă și eu ard de nerăbdare să concurez. Pur și simplu mai am o șansă de a merge undeva, unde să fiu singur - unde să fie multă lume, dar să nu mă cunoască nimeni. Anume prin aceste competiții la care particip doar eu din Chișinău, îmi revin mințile la loc, pot să meditez în liniște și reușesc să mă concentrez asupra traseelor. Ok. Pornim la drum. Vă preîntîmpin că nu am ideie unde se află Slobozia ți în genere voi ajunge la destinație sau nu; voi ajunge viu sau voi fi lovit din viteză de o mașină. Am mers la gara feroviară, mi-am procurat biletul și iată-mă-s în vagonul trenului "Diesel". Am deschis o carte și am început să citesc. Ajung pe la pagina 20 și mi se închide un ochi, ajung la pagina 21 se închide și al doilea ochi. Nu vreau să dorm, dar mii somn. Pe scaunul de alături stă întinsă o studentă. Doarmea atît de dulce. Săraca fată se pare că a o bosit toată noaptea. Presupun eu de ce... dar o să fiu un băiat educat și o să presupun că a învățat toată noaptea. Mi-am întins și eu toate cele 206 oase pe scaunul ăla de lemn și am adormit. Prin somn mă temeam ca nu cumva să nu scap stația de la Tiraspol ( stația terminus de fapt fiind Varnița, vreo 5km mai înainte de Tiraspol.) Am coborît la Varnița, am lăsat "datele de contact" domnului miliționer ca să-mi permită să intru pe peticul 'ista a lor de pămînt care e poleit cică cu aur și numită ПМР - grădiniță nu alta. La punctul de control o doamnă dorea să treacă fără rînd, motivînd că locuitorii așa-zisei Prednistrovii trebuie să treacă fără rînd. Eu nu stau mult pe gînduri și îi spun: Mare brînză unde trăiești - treci la coadă. De la Varnița pe jos pînă la Bender. Dum-dum, durum-du-dum merg eu singur pe drum... Afară s-a încălzit, dar eu m-am îmbrăcat gros, fiindcă o domnișoară de la TV a transmis că va fi răcoare. I-am trimis, prin telepatie, cîteva complimente din adîcul inimei. Ajung la Bender. Îl telefonez pe Prodan. El îmi spune să vin mai repede fiindcă ei dintr-o clipă în alta pleacă (În gîndul meu: Ce noroc, pînă la Slobozia cu mașina). Opresc o rutieră. Mă urc, deschid portofelul. O, nuuu... Nu am nici o rublă. Fir'ar dracului, doar lei. Întreb eu șoferul in my native language: Da' lei moldovenești primești? El dă din cap că nu. Ei bine ce să fac, doar n-o să cobor. Am tăcut eu, a tăcut și el. Și tot așa pînă la Tiraspol. Am coborît din rutieră transpirat. Mă gîndeam ca la sfîrșit de călătorie în calitate de bonus să mă impună să-i spăl parbrizul mașinei. Îi mulțumesc domnului șofer că a tăcut și îi doresc sănătate, fericire și cîteva lecții în limba română (nu i-ar strica). În Tiraspol m-au întîlnit colegii. [...] Am ajuns la Slobozia. Am trecut Nistrul cu paromul. PAROM - îmi aduc aminte de Turcia. Mda.... doar că paromul e moldovenesc - o gramadă de fier varită ce plutește pe apă. În sfîrșit sunt și la locul competiției. Startul s-a reținut cam la vreo oră. Acum am și eu dreptul să fac o declarație publică: Tovarăși transnistreni, nu vă bateți cu pumnul în piept că voi cunoașteți regulile de organizare a competițiilor și realizați totul perfect. Nu o să spun că și 4 posturi de control nu erau la locul lor. Upss... deja am spus. Fie, nu vă învinuiesc. Din greșeli se învață. Nu-i pe asta, sănătate să fie. Înainte de start iarăși singur. Am salutat cîțiva participanți. După care căștile în urechi [...]. Start competiției. Am trecut traseul ( detalii în compartimentul competiții. Spre seară am revenit în Tiraspol. M-am refugiat la baza de turiști. Am iscălit cîteva hîrtii, mi-au dat cheia de la o cameră lux cu 18 paturi și 20 de scaune. Singur într-o cameră de asta - extraordinar. Mi-am spus că îndată ce ajung continui să citesc. Stomacul îmi făcea din ochi și îmi spune: Tu ce n-ai de gînd să mă hrănești azi? Eu mă prefac că nu îl ascult. El începe a-mi face broaște prin burtă. Okkkkk.... M-ai convins. O mică aerisire la creier nu încurcă. Ies în stradă. Apare iarăși nostalgia, tristețea, amintirile. Sunt singur. Sunt pe stradă pustie. Mă năpădesc gîndurile. Simt cum îmi iese o vînă din tîmpla din dreapta. Încă o clipă și am impresia că se va sparge. Orașul mi se întunecă în ochi. Ajung în centru, nu vad nimic în afarp de cîteva construcții și monumente. Nu rămîn impresionat de ceea ce văd. Ajung repede la magazin, îmi aleg ceva pentru ami potoli foamea. După care închid ușa și mă întorc înapoi. Același tanc, același Lenin, aceeași trei copaci, crengile cărora se lovesc unele de altele provocînd un sunet amenințător. Ajung la o intersecție. În playlist e un hip-hop. Da... hip-hop, muzica care o adoram cîndva. Îmi vin cîteva mișcări în cap, vreau să le îndeplinesc, dar mă intimidez. Las capul în jos și îmi continui calea singuratică spre camera mare ce așteatpă doar un singur om - un tînăr rătăcit, care nu prea ști ce se întîmplă cu el. Descui camera, intru.., o încui. Sunt singur aici, dar mă tem. Acum sunt la masă. Scriu pe foaie (nu la calculator). Privesc înainte - văd cîteva paturi pustii care acum două luni era ocupate de copii zburdalnici. De obicei în fața ochilor eu văd doar ecranul laptopului, dar acum l-am lăsat acasă. Vreau să fiu singur. Nu am nevoie nici de acces la internet. Acum privesc în suflet. Straniu, acum nu văd nimic, nu simt nimic. Nu înțeleg.. pînă acum în așa momente nu aveam dureri de cap. Acum le am. Acum e invers. Nu mai zbor, nu mai plutesc. Sunt cu picioarele pe pămînt. După ce ai rupt relația totul a devenit mai interesant, mai vesel. Totuși nu mă simt perfect. Dar spun ferm nu mai pot simți nimic pentru tine, chiar dacă m-aș impune. Cel mai grav este că deja nu simt nimic pentru nimeni. De atunci la toți răspund rece, fără nici o emoție, fără nici o dorință de a vorbi. Astfel am spulberat multe impresii bune despre mine. Totul e așa fiindcă deja mii paralel. Trăiesc doar pentru mine. Numai visez la fata ideală. Fiindcă eu deja am întîlnit-o, erai tu. Acum sunt sigur că niciodată nu vom fi împreună. /// I-am îndepărtat pe toți de mine. Nu mai permit nimănui să îmi strice singurătatea. Nici el, nici ea, nici tu... Sunt la Tiraspol. Într-o cameră unde sunt singur. În dreapta pe masă este o cană. Nu e ca ceai ca de obicei. E lapte crud. Aceasta e cina mea. Nu vreau mai mult nimic. Îmi ajunge. Totul e perfect, doar că de cînd am început să scriu îmi plutesc în minte cîteva versuri dintr-o piesă cunoscută: Eu te iubeam, nu doream să știu de ce-ai plecat, Singur am rămas mult preacurînd și m-am întrebat: Cine ești, ce destin te-a adus în viața mea, De ce plîng și te-aștept să m-audă cineva, Oare păot să te-aștept pînă ajung la infinit Numar clipele și-mi pare că de zece mii de ori ne-am regăsit. Adorm. Sunt obosit. Sunt singur. Noapte buna! | |
| Vizualizări: 724 | Rating: 0.0/0 |
| Total comentarii : 0 | |
