Am zis că nu mă voi limita doar cu o singură participare în USA, deci trebuie să mă țin de cuvint. Următoarea cursă este Run for Faith 4.5mi, este o competiție locală care adună de obicei în jur de 200 de participanți și toți banii care se adună din taxele de participare se donează pentru ceva. Nu prea cunosc toate detaliile, taxa de participare a fost achitată, mai departe trebuie să mă pregătesc de competiție și să găsesc un mijloc de transport că sa ajung în Plymouth (la distanță de 45km). Era deja sîmbătă și nu aveam nici o soluție, alarmă maximă. Dar dintr-o minune m-am întilnit întîmplător cu persoana care 3 săptămîni în urmă m-a întrebat de ce nu particip la competiții aici, daca alerg. Bine, i-am povestit care e situația, cică vreau să particip iarăși, dar nu știu cum să ajung. Dumneai, mi-a răspuns: Te ajut eu (repede mi-a venit in minte: Duminica, ora 6.00 dimineața, om căruia nu-i place să se trezească mai devreme de ora 8: E POSIBIL), nu prea credeam că vorbește serios, pînă ce mi-a peste 3 ore mi-a trimis un mesaj: -Are you ready for tomorrow?  -Yeeeessss!!! Mai bine nici nu se putea: am început să îmi planific ziua următoare, minut cu minut ce voi face și am analizat de vreo 10 ori parametrii și configurația distanței, ca să nu se întîmple ca săptămîna trecuta cînd nu știam cît face 7mi în km.

   Duminică dimineața, am deschis ușa să verific dacă nu cumva a venit mai devreme mașina. Da, venise cu 15 minute mai devreme. Am sărit în adidași și afară. Am ajuns cu o oră mai devreme la fața locului, de aceea am avut timp berechet să mă pregătesc de cursă și cu 5 minute înainte start să fiu pe poziție de start. Scopul acestei curse: pornesc încet avansez pe parcurs (nu ca în Falmouth) și o cupă (doream enorm să am un premiu din USA): START. 

   Condiții meterologice favorabile pentru alergat: înnorat cu ploiță măruntă și rară. În primele momente ale cursei eram c-am pe locul 20. Mi-am păstrat calmul, am continuat. Ceasul îmi arată că viteza medie de start iarăși e mai mare decît de obicei. Am zis bine, încerc așa poate să meargăla 7.5km. La prima curbă am întrecut primele de 3 persoane, au urmat doi km cu privire fixă spre următorul concurent care era în față și observam cum se apropie. Următorul în genere, am micșorat din viteză. Următorul observam că se ține pe poziția și dorește să îl depășesc. Accelerez, ma aliniez cu el, observ cum respiră și zic e gata cu el. Jumate de distanța sunt pe locul 10. În fata mea la 400m sunt încă trei, urmează o porțiune de drum de pădure, credeam că aici îi prind fiindă este suprafața mea. Spre mirarea mea, nu mă apropiasem nici cu un metru de ei. Am ieșit iarăși pe asfalt, am accelerat iarăși, a urmat o valea abruptă, am mărit pașii și primul din cei trei e depășit, el observîndu-mă mi-a zis: Good Job, m-a încurajat. Urmează un urcuș destul de lung: acum e momentul, speram că el să nu fie bun la deal și așa și a fost l-am depășit la jumate dedeal, peste 20m era următorul - la următoarea curbă ies pe partea exeterioare și mă aliniez, el încearca să țină pasul cum mine, dar se înădușă. Urmează alt deal. Aici deja eu am început să încetinesc, din cauza accelerărilor ca să-i îi intrec. Ceasul îmi arată că mai am 700m de alergat, nu puteam accelera, pe lîngă toate mai simțeam și foame. Mă gîndeam doar să nu mă întreacă. Urmează o intersecție, nu vad nici un semn, continui înainte. Alerg încă o sută de metri și mă gîndesc unde e Finișul cela, aici momentul interesant, cineva mă strigă în spate , ai scăpat interesecția. La intersecția era cei 3 care i-am depășit. Nuuuu, nu vreau să îmi pierd poziția. Și ce fac? Nu m-am întors pe drum pînă la intersecție, dar am luat-o pe de-a dreptul pe gazon. Și aici am simțit terenul moale de pădure - am primit un impuls puternic și cu pași mari mă îndrept spre cei trei, cu 20m înainte de finiș - ajung pe asfalt chiar în fața lor și mai departe cu o dorință nebună trec linia de finiș - 7.35km - 29min 04sec (diferența de nivel 80m).

    Locul în clasamentul general - 7. Dar în categoria mea de vîrstă am fost primul . Aici mi-am încalcat planul, rămînînd pînă la premierea (nu vroiam să creez problemei "șoferului", dar acum am motiv serios). După premiere am rămas să vorbesc cu Goeff Smith (2ori învingător la Boston Maraton) și Bill Rodgers (4 ori învingător la Boston Maraton) și desigur am luat autografe. După care cu sufletul împăcat. Acum chiar sunt mulțumit de rezultat (nu pe deplin) și știu că vreau să mai alerg. E amuzant, că m-am simțit și like a Boss: dimineața mășină mă aștepta la fața ușii, m-a dus la competiție, m-a așteptat acolo și m-a adus și acasă după competiție. Asta numesc eu viață...

Ce urmează? Sîmbătă următoarea o altă cursă...