Locul 3 la Cupa Federației

Un weekend fenomenal petrecut de mine, membrii clubului GALATA și de toți participanții competiției Cupa Federației, care tradițional s-a desfășurat în apropiere de satul Trebujeni, pe malul rîului Răut. Anul trecut am participat la competiție doar în calitate de șef de traseu la proba tehnica turismului pedestru. Ca și în anul trecut am fost arbitru principal la proba Tehnica turismului Pedestru (funcția aceasta nu a cerut mare efort), dar pentru prima dată am fost participant din partea clubului nostru. Da, în acest an, am decis să particip iarăși la competițiile de turism sportiv și consider că nu a fost o decizie rea.

În weekendul a început de vineri, cînd am ajuns la Trebujeni. Și el a început cu un antrenament personal. Drept antrenament a fost un cross pe malul rîului Răut la apusul soarelui. Privelește uimitoare, care mi-a creat o dispoziție bună și o dorință nebună de a alerga. M-am întors în tabără cînd deja se întunecase. Tot ce mai reușisem să fac, a fost să iau cina și să mă ascund în cort.

Sîmbătă a fost o zi plină pentru mine. În primul rînd, am întins funiile pentru competiții. A urmat explicarea condițiilor de parcurgere a traseului, în calitate de arbitru principal. Au fost multe întrebări din partea participanților, dar cu răbdarea mea antrenată de cîțiva anișori, am reușit să îmi păstrez calmul și să răspund la întrebări.

Apoi a urmat participarea la proba tehnica turismului pedestru. Aici să trecem mai detaliat la traseul inventat de mine. Traseul a început cu etape foarte simple, pentru ca să poată participa toate echipele - și celei mai experimentate și cele mai puțin experimentate. Cu fiecare etapă dificultatea creștea, ultima etapă fiind de o dificultate ridicată. Primele trei etape au fost urcare, travers și coborîre. Etape montate de arbitri - noi trebuia doar să trecem. A urmat etapa mușuroaie care tot nu ne-a creat dificultăți. Următoarea etapă - funia suspendată, la fel montată de arbitri. Aici trebuia să organizăm asigurarea de echipa. Mie îmi place etapă aceasta - cînd o parcurg, îmi pare că mă aflu pe arena de circ. Cel mai greu, în parcurgerea acestei etapei, a fost pentru Victor, care era primul, și trebuia să parcurgă etapa cu autoasigurare. Apropo, coechipierii mei au fost Victor Untilă (prietenul cu care eu mă avînt în aventuri), Lilia Golovei (mama, care după părerea mea, acum este la a doua tinerețe), Dan Gîrneț (un băiat ascultător), Ana-Maria Ciocoi (sora, cum îi mai spun,) și Margareta Tuliba (o elevă de a mea, care a fost la prima participare în echipă de bază a clubului). Acestea fusese etapele simple, au urmat trei etape mai interesante. Prima din aceste etape a fost instalarea traversului: spre bucuria mea, cînd ajunsem, Victor deja pregătise tot. Mie îmi rămăsese doar să trec traversul fără mare dificultate. Și iarăși o funie suspendată, doar că de data asta trebuia să și o instalăm. Pentru prima oară, am simțit spiritul de echipă la competițiile de turism. Am lucrat foarte bine la această etapă. Mai surprins am fost, cu cît calm am lucrat și la ultima etapă - funii paralele orientate în sus și coborîrea accidentalui. Cu calmul demonstrat la aceste 2 etape, am înțeles că devenisem o altă echipă, cu altă atîrnare față de competițiile de turism. Mie chiar mi-a plăcut să mă cațăr în copaci, în componența acestei echipe. Ne-am clasat pe locul 3. Poziția nu e chiar bună, dar au fost unele nuanțe care nu le vom divulga, cert este că ultimele două etape noi am lucrat cel mai rapid.

Terminarea parcurgerii fîșiei cu obstacole, cel puțin pentru mine nu însemna sfîrșitul activității pentru ziua de azi, fiindcă urma să fiu arbitru pentru celelalte echipe. Am obosit foarte mult în acea zi. De obicei, arbitrarea mă costă mai multe puteri decît însăși participarea.

Duminică s-a petrcut proba turismului montan. Și aici noi am fost prima echipă care a testat pietrele de la Trebujeni. Traseul avea trei probe: urcare, travers și coborîre. Ca și mai înainte, eu nu prefer turismul montan, în primul rînd, pentru a avea capacități de cățărare se cer multe antrenamente, iar, în rîndul al doilea, turismul montan este mult mai expus la traume, și una din cele mai mare frici ale mele sunt traumele, care mă pot scoate din concurs pe o perioadă nederminată. De aceea, de la prima etapă - urcarea, am început foarte atent să escaladez stînca. Cînd am ajuns sus nu îmi venea să cred, că sunt sus în autoasigurare și pot să ajut coechipierii să urce. A urmat traversul, care s-a dovedit cea mai periculoasă etapă. După ce a trecut Victor (istalînd asigurarea de echipă), am înețeles că este o etapă nesigură din punctul de vedere al securității. Următorul a trecut Dan, care a fost penalizat pentru că alunecase de pe stîncă. Cînd a trecut Margareta, am fost atent ca să nu alunece și ea. Ultimul am fost eu, trebuia să strîng funia instalată de Victor. A urmat un moment nu prea plăcut nici pentru mine, cît nici pentru celelalte persoanele, care erau acolo. Neavînd asigurare de arbitru lunecasem de pe stîncă, ceea ce s-a soldat cu o căzătură de la 3-4 metri. Sportivii prezenți, s-au speriat (după cum mi-au povestit mai tîrziu). Era clar de ce, fiindcă la o așa căzătură pot să te alegi cu traume destul de grave. Prevăzusem că voi cădea, așa că din momentul care am lunecat, m-am grupat și am căzut lîngă piatră. Nu am reușit să mă alarmez, fiindcă adrenalina m-a ridicat în picioare (o dată ce mă ridicasem, au răsfulat ușurat și cei prezenți) și am continuat. Ultima etapă a fost coborîrea, preferata mea. În viteză am coborît și, în sfîrșit, trecusem și traseul acesta. După ce am finisat, arbitrii au luat măsurile necesare de securitate, pentru a nu avea loc alte căzături, care în cazul meu, a fost cu noroc (fără urmări grave). Ne-am clasat pe locul 4. Cred că e un loc bun și suntem mulțumiți. Victor văzuse că sunt puțin trist, și mi-a zis: Ai primit plăcere de la traseu? Am zis că da, el a zîmbit și a zis: „Atunci totul e bine”. Aceste cuvinte m-au încurajat.