Principală » 2014 Iunie 3 » Retrospectiva
Încercam, azi, să îmi aduc aminte cînd ultima oară am participat la competiție. Pentru a-mi aminti a fost nevoie să ma uit prin hărți. Nimic bun. A trecut o lună de cînd nu am impus organismul la situație de stres competițional. Luînd în considerație că peste hotare sezonul competițional este plină desfășurare, la noi e liniște - după potopul "Startul de Primăvară" nu se aude nici o muscă. Sunt pe deplin dezamăgit. Dacă cineva o să mă acuze că nu am fost la Azimut-Prieteni, nu are decît. Această competiție nu este atît de semnificativă.
După competiția din Ucraina, venisem iarăși cu dispoziție de antrenamente, clubul nostru FAURI iarăși pe la pădure, apoi competiții, antrenori și multe altele. Step by step dorința a pierit.
A trecut cred că vreo jumate de an, de cînd tot rog pe unul pe altul, pe celălalt să facem antrenamente, să avem rezultate. Toți nu au timp, foarte ocupați. Primul gînd care îmi vine este că nu au nici un venit din asta. Dacă e așa, atunci vă greșiți, fiindcă pentru a avea profit din ceva trebuia mai întîi să depui multă stăruință, iar mai apoi să ai și limba. Necătînd, că la moment încă am rezultate foarte bune, totuși am fost sponsorizat pe jumate pentru competiți din Ucraina. Probabil că cineva ar trebui să tragă concluzia necesară.
Și tot spunînd că nu găseam cum, cu cine, prietenii mă sfătuiau să mă antrenez singur, fiindcă deja am o perioadă bună de cînd fac orientare. Totuși eu motivam că nu pot să-mi organizez singur antrenamentele. Am ajuns la un moment de disperare. Aceste momente m-au impus să refuz la unele lucruri.
În weekendul trecut am fost la Butuceni la competiții la turism, păi iată acolo vorbeam ceva cu un vechi prieten. Îi povestisem de problema mea acum. În urma acestei discuții m-am luat în mîini și de cum am venit acasă am început să scriu program pentru fiecare zi. Sunt cîteva zile deja de cînd merg pe el și după cîte se pare merge. Pot spune că este chiar mai complex decît cele anterioare. Unicul lucru negativ, ca în antrenamente includ puține antrenamente pentru orientare.
Și dacă tot mă antrenez singur apare întrebarea pentru ce e nevoie să mai figurez pe lista unui club sau că mă antrenez la cineva. De aceea, azi am scris cererea de a fi exclus din FAURI (în cîteva zile probabil va fi semnată).
Sincer mă mustră conștiința și chiar mie trist acum, dar altă alegere nu este. Spuneam că modelul antrenamentelor am schimbat deja sunt 3 antrenamente pe zi (sezon de vara) - 1 dificil de 2 ore și celelalte cîte jumate de oră.
Totuși mă tem că în curînd nu voi mai vrea să fac orientare, totuși dorința asta se manifestă prin antrenamente. Motivul fiind, desigur că nu sunt competiții, nu ai cu cine discuta referitor la antrenamente de orientare. Mai mult decît atît, săptămîna aceasta particip la o competiție, dar nu va fi orientare. Cred că este clar.
La moment sunt pe punctul de plecare în Tiraspol. Săptămîna trecută ne-am înțeles, că vin o săptămînă la Tiraspol pentru un cantonament și dacă totul se potrivește de minune atunci, în continuare voi participa pentru Tiraspol.
Dar pînă ce sunt pe ideea Incognito. |
Vizualizări: 780 |
Adăugat de: @aGolovei
|
Total comentarii : 0 | |