Principală » 2014 Iulie 7 » Pregătirile pentru Serbia (1)
Cu toate că este vacanță, pregătirile pentru Serbia sunt în toi. De data aceasta sunt în jud. Bihor unde a fost o competiție de trei zile - Sprint, Medie și Stafeta. Pînă acum a fost un program încărcat, însă de azi free time. Suntem cu corturile într-un camping. Aici avem toate condițiile necesare - apă, umbră și bazin, cel mai important după traseu. Bazinul e neobisnuit - cu apă fierbinte sărată lecuitoare. Și acum despre competiție. Prima zi sprint - hartă cu poiana mare, cîteva căsi și o pădurice mică. Credeam că voi trece traseul dintr-o răsuflare, de aceea am început în viteză practic maximă. Am mers bine pînă la postul 8, cînd am scăpat din vedere liniile electrice, pierzînd astfel 1.30 minuta. După această greșeală puterile au scăzut enorm, astfel restul traseului pur și simplu l-am trecut fără a mai conta pe un rezultat. A doua zi, distanța lungă 7,8km. Aș menționa că mă simt mult mai bine cînd particip în competiții de cîteva zile, de obicei a doua zi sunt stors de puteri. Din grupă la start am fost ultimul, ma deranjat puțin. Startul l-am picat, la primul post chiar am facut o greșeală de 10 minute. După aceea încetișor am început să intru în hartă, tot marind viteza. A fost puțin neobișnuit nivelul de verdeață, fiindca pe hartă e desenat cu traversabilitatea 20%, dar in realitate poti alerga ușor, după standardele moldovenești este 70%. De asta și am avut o greșeală la postul 7. Încet, încet am revenit, în ultima parte alergînd la 90% din viteză. Ultima zi ștafeta: aveam emoții foarte mari. Știind că aveam greșeli mă temeam să nu pierdem și stafeta. Am fost 25 de echipe. Prima etapă am alergat eu. Așa s-a nimerit că am alergat cu încă doi băieți traseul, ei erau mai mici dar aveau o viteză bună. Mă incomodau să citesc harta fix. Alergînd împreună, totuși am făcut o greșeală mare la postul 7. Am alergat în viteză mare. La postul 9 alergînd în fața lor nu am observat postul, trecusem de el. Mi-am dat seama ca am trecut m-am intors repede, apoi accelerînd la 10 am ajuns înaintea lor. După prima etapă am venit la finiș cam al 8. Credeam că gata am pierdut podiumul. Anatolie însă a trecut foarte bine etapă și a venit la finiș al 5. Între timp am mai discutat, cum să trec a doua etapă. Cel mai important moment a fost transmiterea ștafetei. Coechipierul mi-a pus spus sa fiu foarte atent. De cum am luat harta am început să citesc atent, astfel cu mici greșeli am trecut pînă la videopost. Acum am alergat cu viteză medie pentru a nu pierde. Cînd am trecut de videopost cineva mi-a strigat ATENT, ma încurașat bine. Cu mici greșeli am venit la finiș al doilea. Acum rămase ultima etapă lupta pentru locul I. Anatolie a fost foarte bun, însă și Daniel este un sportiv cu experiență. Totuși la final am venit al doilea pierzînd 92 secunde. A fost o cursă bună, am scurtat avantajul primul loc. Nu ne-a ajuns puțin. În sfîrșit un podiul după trei luni de insucces. Acum avem trei zile de odihna și apoi plecă la Transilvania Open. |
Vizualizări: 722 |
Adăugat de: @aGolovei
|
Total comentarii : 0 | |