PRIMUL TITLU DE CAMPION NAȚIONAL

În luna martie am devenit pentru prima oară Campion Național la orientare sportivă, în categoria seniori. Acest titlu a fost o surpriză grandioasă pentru mine, mai ales după ce l-a începutul lunii m-am ales cu o entorsă la piciorul drept. Da, pe 8 martie, la antrenament, am călcat pe o parte și m-am traumat. Medicii au spus că minim 3-4 luni nu voi putea alerga în regim competițional. Această știre a fost dezastruoasă pentru mine, fiindcă am avut o iarnă cu multe antrenamente, pregătindu-mă insistent de sezon. M-am împăcat cu gândul, că iarăși voi nevoit să trec o perioadă lungă de restabilire și ulterior să încep iarăși de la un nivel mai jos. De la acel antrenament și până la campionat urmau 3 săptămâni, fără nici o șansă de restabilire completă. O săptămână după traumă, am scos gipsul, iar peste 2 săpătămâni am scos și elasticurile. La a treia săptămâna (marți) am ieșit la primul antrenament. Maxim puteam alerga câte 100-200m, apoi făceam întinderi și tot așa 10 ori. Dorința de a reâncepe alergarea, m-a ajutat să trec peste durerile care le aveam la acest antrenament.

Fiind departe de gândul de a participa la campionat, nici nu m-am interesat nici de hartă, nici de program, nici de locul competiției. Chiar dacă în exterior demonstram dorința de a cotinua în sport, în interior eram dezamăgit și nu eram în stare nici să planific ceva, nici să aflu ceva despre orientare.

Sâmbătă a fost prima Campionatul la Proba Sprint. Am mers și eu acolo. Sincer, nu aveam nici o plăcere să vin, dar aveam o parte de responsabilitate legată de voluntari, așa că m-am prezentat. După ce se finisase competiția, am rugat șeful de trasee să îmi dea o hartă și să îmi permită să alerg în afara concursului. Mi-a permis. M-am bucurat ca un copil. Mi-am zis să fiu cu mare băgare de seamă, fiindcă cu 3-4 zile în urmă, nu puteam alerga nici un km, dar nu încă o distanță de competiție. Am alergat tot traseul, da... pregătirea mea fizică scăzuse esențial, dar eram foarte fericit că am alergat tot traseul și în timpul traseului piciorul nu m-a deranjat tare. Nu m-a deranjat, fiindcă eram foarte atent la cotituri, la gropi. O mică neatenție, piciorul putea să se încline mai tare, și puteam să mă resimt.

Seara pe la ora 9-10, m-a telefonat unul din persoanele care răspundea de formarea echipelor pentru Campionatul Național la Proba Ștafeta Mixt și m-a întrebat cum se simte piciorul. Am răspuns, în detalii cum am alergat traseul de sprint. A spus bine și peste vreo 10 minute mă telefonase iarăși și m-a anunțat că voi face parte din prima ștafeta a Chișinăului. Ce să spun? O știre foarte și foarte neașteptată. Da, e minunat că voi alerga cu prima echipă, dar pe de altă parte, un risc foarte mare. Era clar, va trebui să forțez, adică să măresc viteză, să aleg căile cât mai optimale, optimal uneori sunt și variantele pe teren accidentat, să expun piciorul la efort îndelungat. În pofida acestor piedici, nu am refuzat invitația, mai ales că coechipierii aveau deplină încredere în mine (acest moment m-a ajutat considerabil să ies la start).

Înainte de start, coechipierii m-au ajutat să fac încălzirea, să pun tape-ul, mi-au dat sfaturi cum să parcurg traseul și au explicat ce anume așteaptă de la mine. Eu aveam să alerg etapa a 2-a. Ana Marușceac a fost prima etapă, a alergat bine etapa ei, finisând prima etapa, cu puțin avantaj față de a doua fată, dar cu un avantaj mai mare față de concurenții noștri principali. Pentru o clipă am respirat adânc și m-am insuflat că pot face aste lucru. Concentrat foarte bine am ieșit la start. În hartă am intrat, foarte bine, pe tot traseul nu am făcut nici o oprire. Viteza relativ medie, mi-a permis să citesc harta și tot în același timp să alerg. Spre binele meu, la toate posturile de control am ales variantele optimale, doar la unul nu am fost atent la legendă și am fost nevoi să înconjor în bloc. Periodic, mă uitam în spate dacă nu mă ajunge. Deja trecusem, postul de control petru spectatori și încă tot eram lider. Încetul, cu încetul cantitatea de acid lactic creștea și simțeam cum picioarele încep să mă doară, dar am continuat. Aveam deja 3/4 din traseu parcurs și încă tot eram lider. La penultimul post de control totuși m-a ajuns, concurentul principal. Mai era un pic până la finiș, așa că mi-am permis să risc și am alergat la tempou maxim, astfel am finisat cu doar 5 secunde în spatele primului loc. Acest interval de timp, a fost de ajuns, pentru ca Roma Ciobanu, chiar la primul post de control să ajungă concurenții. Roma, a transmis primul ștafeta, după cum și era de așteptat. Iar Ana Grib, ultim etapă, nu îi rămânea decât să mențină această poziție de lider, mai ales că avantajul creat de Roma a fost foarte mare. Astfel, la ultimul post de control, am întâmpinat-o pe Ana și ca o echipă unită am trecut linia de finiși toți împreună.

A fost o zi fantastică pentru mine! Mulțumesc foarte mult echipei, care a avut încredere totală în mine! Și o nespusă fericire, că am obținut pentru prima oară un titlu de Campion Național în categoria seniori!