Luna iunie a început cu antrenamente în parcul meu de baștină - Valea Trandafirilor. Aici am avut primul antrenament de orientare oficial. Chiar și acum, acest parc rămîne a fi preferatul meu, mă simt la fel ca acasă. Cunosc fiecare detaliu din acest parc. Pe parcursul a 5 ani, de cînd am început să practic orientarea, au apărut cărări noi, unele deja au dispărut, a apărut complexul Eldorado Terra, care a îmbogățit partea din dreapta a parcului cu o parcare și strică din imaginea parcului. Au apărut "un număr nelimitat" de chișcoruri (doar la o intersecție stau 5 buticuri, cu vînzători care stau cu fundul pe frigiderele de înghețată și se joacă în telefoane), copaci doborîți ce incomodează vizitatorii parcurului de a merge pe cărări. În linii generale parcul arată trist. Acum 5 ani, chiar nu îmi aduc aminte să fi fost măcar un butic  și era minunat - mai puține sticle, mai puține hîrtii de înghețată. După cum ați înțeles, da sunt împotriva "biznăsului" în parcuri (omului dacă tare îî este sete, poate să parcurgă 500m pînă la un magazin sau pînă a venit în parc, să își cumpere de ce are necesare. Am putea merge la un compromis: ca toți șmecherii ăștia de businessmani să fie obligați și să întrățină starea parcului. Ar fi minunat.

  Și totuși e parcul Valea Trandafirilor, e parcul unde am început...

  Joi dimineața am avut antrenament în parc. Era o căldură insuportabilă, totuși nu am refuzat de a merge acolo. După program fusese cross și o distanță de orientare. Sarcinile le-am îndeplinit cum planificasem. Aproape să termin antrenamentul de mine se apropiase un jurnalist. A spus că realizează un reportaj despre orientarea sportivă și ar fi interesant dacă i-aș răspunde la o singură întrebare:

 - De ce am ales să practic orientarea sportivă?

(Voi repeta ce am raspuns jurnalistului, doar că mai detaliat)

Primul antrenament de orientare l-am avut în februarie 2011. Dar pînă a ajunge la orientare, mai practicasem și alte genuri de sporturi. Nu voi povesti despre ele, voi spune doar că în acea perioadă - februarie 2011, nu făceam nici un tip de sport, fiindcă din cauza sarcinilor prea grele la antrenamente, apăruse dureri insuportabile în genunchi. Orice sarcină, cît de simplă era, acționa direct asupra genunchilor. La acel prim antrenament, mă invitase d.Elena Marușceac. Invitația am acceptat-o, totuși am preîntimpinat că am probleme cu genunchii. Chiar din primele antrenamente am fost dus în Parcul Valea Trandafirilor. Și dacă pentru majoritate orientariștilor începători, antrenorul îî sfătuie să fie atenți la hartă, primul meu sfat a fost - aleargă cît mai mult posibil pe pămînt (să evit asfaltul). Așa începusem să alerg cîte 2 ori pe săptămînă. Am observat că alerga pe pămînt nu îmi crea mari probleme la genunchi, așa că spre fericirea găsisem un nou tip de sport, care ulterior va ocupa o poziție majoră în activitatea zilnică. După o jumate de an, durerile de genunchi apăreau rar, iar peste un an - în general dispăruse. De atunci pînă în ziua de azi dureri de genunchi nu am avut. Răspunsul la întrebare a fost: pista de alergare este unică. 80% din competițiile de orientare se organizează în pădure. Picioarele permanent se bucură de o suprafață noua pe care trebuie să o testeze.

  Să nu credeți că alerg doar pe pămînt. Da, am și antrenamente pe asfalt, fiindcă așa este sportul nou divers, dar preponderent alergă pe cărări în pădure. Sunt sigur, pe internet sunt foarte multe articole care ne sugerează să evităm alergatul pe asflat, ca de exemplu acesta, veți găsi și articole că poți alerga pe asfalt, doar să ai cu tine o pereche de adidași performanți, veți găsi articole că alergatul pe relief frămîntat e periculos pentru accidentare. Eu voi spune ce diferențe văd între alergatul pe drumurile naturale și asfalt, cum se zice experiența bate teoria:

  - din cauza contactului dur cu asfaltul, presiunea asupra genunchiului se triplează

  -  mușchii gambei devin mai încordați la alergarea pe asfalt,după primele antrenamente sunt posibile chiar și dureri ale gambelor

  - pentru a evitat bătărurile de la tălpi, ai nevoie neapărat de adidași performați, cu talpă ce amortizează bine

   - la alergarea pe asfalt poate avea loc deformarea tălpii (la fel: dacă adidașii sunt de calitate proastă)

De ce să alegi alergatul pe pămînt?

- presiune slabă asupra genunchiului

- evitarea deformării tălpii

- relieful fiind nestandart, va antrena închetuira de la talpă, astfel vezi evita luxațiile în momentele neașteptate (de exemplu călcat pe o parte)

Dacă totuși nu crezi ce îți spun, testează singur: Aleargă un singur kilometru desculță pe asfalt și un singur kilometru desculță pe pămînt. Să vezi pentru care variantă îți vor mulțumi picioarele