Principală » 2014 Ianuarie 27 » Cea mai grea săptămînă
Categoria antrenamente este închisă, totuși rezumate voi scrie referitor cu am petrecut săptămînă. Săptămînă trecută a fost cea mai dificilă săptămînă pentru antrenamente. Pentru început o să spun că în sfîrșit am ajuns la programul de 10 antrenamente pe sătămînă: 9 fizice + 1 teoretic. După program săptămîna aceasta este ultima din primul cilcu, adică cel mai mult lucru fizic. Am început de marți dimineața, după care marți seara la Valea Trandafirilor am avut primul antrenament cu Valeric. A fost un antrenament greu pentru el și interesant pentru mine. Pentru mine interesant pentru că am făcut cu cineva antrenament și nu mă plictiseam, 3 ore de antrenament nici nu le-am simțit. Totul bine, dar a doua zi au început durerile serioase de mușchi. Din cauza zăpezii lungimea pașilor a devenit mai mare, iar în rezultat s-au întins mușchii. Miercuri un antrenament teoretic și din cauza că am fost ocupat toată ziua am avut un antrenament la ora 9.00 seara. Joi, durerile nu au încetinit, iarăși 2 antrenamente: frig, ninsoare toate acestea au început să stoarcă din mine puteri. Vineri, am avut un antrenament în sală sportivă și am observat diferența stării mele fizice, față de săptămîna anterioare. Seara, am mers la Valea Trandafirilor: oboseala generală își spune cuvîntul după al 5 km vreau să cedez, totuși nu doresc să încalc programul și am mers mai departe. După al 9 km am ieșit pe asfalt și am pus viteză încă un kilometru, a mers bine. Sîmbătă, după cum spunea antrenorul trebuie să fie un program de relaxare, așa am zis și eu. Pentru început am alergat 8 km și cînd am încercat să fac exercițiile, gerul de afară m-a făcut să renunț și am plecat (în această zi nu am îndeplinit programul). Duminică, practic același program de relaxare: am început corect o oră jumate exerciții, după care o oră și ceva 13 km alergare. Acest ultim antrenament m-a epuizat total. Acum am nevoie de o zi de pauză și de marți încep din nou. Pe lîngă dificultatea exercițiilor, gerul, zăpada de afară îmi îngreunează antrenamentele. Nu știu ce voi face joi cînd temperatura va fi de -18C |
Vizualizări: 478 |
Adăugat de: @aGolovei
|
Total comentarii : 0 | |