Am pornit la drum de luni seara. Au urmat 22 de ore de drum prin Moldova, România, Bulgaria și în final Macedonia. De obicei orele astea pentru mine sunt infernale - insomnie, probleme cu digestia. De data aceasta îmi făcusem un plan cum să mă comport în aceste 22 de ore și spre bucuria mea - drumul a fost lejer. Ajunsem la fața locului pe la ora 11 a doua zi. Cazarea noastră a fost la o mănăstire creștină, amplasată într-un cartier de țigani. Fantastic, nu? Ieșeam din curtea bisericii doar în grup. În curtea bisericii era foarte frumos - un colțișor de rai, unde creșteau pomi de kivi și lămâni și peste tot umblau broaște țestoase. Iată una din acele ființe în poza de mai jos.

  Pînă la începutul competiției, mai avea o zi de rezervă, așa că ne-am relaxat bine și ne-am pregătit moral de ce avea să urmeze. Prima zi de concurs a fost sprintul. Proba, pentru care, de fapt, am și venit la competiții. Scopul final pentru acest an este să fiu în primii 300 sportivi din lume la proba Sprint, la startul competiției fiind pe 824. Lungimea traseului anunțată de organizator a fost 2.8km. Ne-am dat seama că asta a fost pe linie dreaptă, așa că mă așteptam la 4km. Am făcut o încălzire bună și am luat startul. La prima întilnire a ochilor cu harta, nu am fost impresionat. Traseul a fost monoton. Practic toate distanele dintre posturile de control erau la fel - medii. Eu mă plictisesc la așa ceva, dar în fine - eu am nevoie de puncte în clasament. Am început bine traseul, pe la postul 4-5 am început să simt oboseala. Probabil din cauza că iarăși începusem prea repede - nu știam cum să îmi controlez viteza, fiindcă la asemenea starturi este interzis să așergi cu ceasul, de care mă ghidez la traseele de antrenament. Am parcurs traseul în 18min 7sec. De cum am parcurs traseul, sunt foarte nemulțumit. Nu atrăgeam atenție la detalii importante, din această cauză - pot spune ferm convins că o jumate de minuta am pierdut. Jumate această de minută putea să ma claseze în primii 6 sportivi premianți. Chiar la final am făcut o greșeală inadmisiblă, intrînd în curtea alăturată. Loc final - 11. Totuși, spre fericirea mea - am acumulat 904 puncte în clasament, un record personal și locul 502 în ierarhia mondială. Și o altă știre bună, din lotul național am avut al doilea cel mai bun timp - ceea ce înseamnă că am adus cîteva puncte în pușculița lotului național. Chiar eram fericit, fiindcă pe lîngă competiția europeană, e și o mică competiție între conaționali.

  Următoarea zi proba lungă - eu am numit-o teroarea. Un traseu de doar 9.3km, dar cu o defirență de nivel de 870m. Groaznic de dificil. Nici încălzire nu făcusem pentru acest traseu, cu siguranță că voi găsi timp pe traseu. Am început foarte încet, ca să nu scap ceva din vedere, alegeam variantele mai pe înconjur ca să nu urc atît de mult. A mers bine pînă la punctul 10. Aici am făcut o greșeală mare, probabil din cauza oboselei. Într-un moment nu știam unde mă aflu și atunci am apelat la viza de salvare. Am pus busola să îmi arate la nord și așa am ieșit cu succes la șosea, ca apoi să continui. Urcînd dealul mă ajung doi turci și un bulgar. Eram mort de oboseala așa că ei m-au devansat. Un pic mi-am tras aer și am zis ca trebuie cumva să măresc viteza. La următorul post de control am ajuns bulgarul, iar peste unul am ajuns primul turc și l-am întrecut. Celălalt turc era cam departe și nu credeam că îl voi ajunge. Turcul devansat a început să accelereze și aici cu viteză foarte mare pentru așa relief, fără ca să citim harta (traseul urma printr-o viroagă mare), îl ajunsesem pe primul turc. Cîtva timp am alergat toți trei în grupă. Apoi unul din ei rămase în spate. Mai aveam înctă vreo 5km de parcurs. Eram obosit complet, dar totuși alergam cu turcul cela, fiindcă în doi e mai ușor și sigur, e evident. În acești 4km eu am fost supererou, pulsul bătea la maxim (de obicei cînd sunt obosit încetinesc sau în genere merg la pas). Credeam că voi cădea undeva. Tot ziceam încă un punct de control, încă unul, au mai rămas trei scurte. Și iată coridorul spre finiș. Ajuns la FINIȘ, începusem să plîng de fericire, că reușisem acel rezultat la o așa distanță. Iarăși fusese un record personal și un record de puncte în clasamentul mondial. La finiș, Eugeniu Borși un sportiv cu mîini de aur, îmi făcuse un masaj urgent de o jumate de oră. Așa mi-am revenit, în caz contrar puțin probabil să participat următoarele zile de concurs.

   Următoarea zi - distanța medie. După ziua anterioară mă simțeam sleit. În această zi se decide și cine va participa la ștatefa. Noi eram 4 sportivi, dar în ștafetă urma a fi incluși.  Eram în autobuz, mergeam spre startul competiției. Cînd antrenorul naționalei a fost întrebat cine va participa în ștafeta, el spuse că e evident că eu nu voi alerga. Eu m-am supărat, pe cinste. Știu că nu sunt pregătit încă bine, dar totuși putea cît de cît să mă ia în considerare că exist și eu. Am zis, ok dacă așa vine vorbă lasă că și eu mă voi face de cap. Nici o speranță să alerg la un nivel bun azi, dar scopul meu era să îl întrec pe unul din lotul național, ca să văd ce decizie se va lua atunci.

    Am început foarte încet. Iarăși dealuri, iarăși crengi pe sub picioare. Fără că să mă gindesc la un rezultat, am alergat această distanță. O fost și punct de control la o distanță mare, asta e ceea de ce mă tem, nu știu ce variantă să aleg. Am analizat îndelung (din timp) pînă am ales și am făcut bine. Acea variantă mi-a mărit viteza. Făcusem și cîteva greșeli, dar ce să-i faci dacă am puțină experiență în acest an. Am ajuns la finiș, acum trebuia să aștept jumate de oră, ca să văd ce rezultat va avea sportivul, care în acea zi pentru mine era concurentul nr.1. Jumate de ora, eram ca pe ace. Ajunse el la finiș: daaaaaa, eu îl întrecusem cu 2 minute. Misiune îndeplinită. Apoi a venit la finiș și Sergiu și Roma. Asta încă nu era tot Sergiu îmi pierduse 8 secunde, iar Roma - 20sec. Adică, la proba medie din lot eu am avut cel mai bun rezultat. Eu un moft personal îndeplini, să nu se supere colegii mei de la Dinamo Au urmat minute interesante de polemici cine să fie inclus la ștafetă. Pînă la urma s-a luat decizia ca eu să particip. Ura, ura, ura. Pe de o parte era bucuros, pe de altă parte nu prea - fiindcă moral nu eram pregătit să particip la ștafeta.

Și iată-ne în ultima zi de conurs.Cu putere minime de a mai concura, am luat startul celei de a doua etape.Am intrat bine în hartă, dar iarăși greșeli, greșeli și plus iarăși relieful dificil de urcat, mai corect spus de escaladat. Aici am avut un rezultat slabuț. Ne-am clasat pe locul 5 la ștafetă. Chiar dacă e locu 5 și parcă nu se întîmplase nimic grav, rămasem dezamăgit de rezultatul propriu. Nu eram nervos, dar nici nu puteam să zîmbesc. Nu cădem cu duhul, dar mergem mai departe și ne pregătim de următoarele competiții.

   La general sunt mulțumit de participarea mea la competiție. Nu e un nivel înalt, dar e cel mai bun nivel al meu de cînd practic orientarea. Mi-a făcut o mare plăcere să particip la acest eveniment și nu îmi pare rău că am parcurs mai mult de 1000km ca să alerg aici. Sunt mulțumit că observ avansare în pregătirea mea, ceea ce înseamnă că pot să aspir și la mai mult, cu condiția că voi continua cu antrenamente calitative. Sunt mulțumit pentru că participat la această competiție pentru Moldova și pentru că sunt aici ambasador din partea clubului GALATA, un club tînăr cu membri activi și dornici de a demonstra rezultate.  Acum m-am întors în țară pentru a-mi devolta capacitățile atît fizice, cît și de orientare, dar și pentru a promova acest club GALATA, care se află la început de drum.