În weekendul acesta a avut loc competiţia la orientare Azimut-Prieteni! În acest an, în sfîrşit a fost distanţă medie (nu alegere, ca în alţii precedenţi - nu îmi place aşa tip fiindcă nu sunt putere fizică bună). Organizatorii ne-au pregătit o distanţă medie de 5,41km. Iniţial cînd am văzut, îmi dispăruse zîmbetul de pe faţă - iarăşi 5-6 km cum eu o să pot concura la aşa distanţă lungă. Însă m-am liniştit, următoarea zi era programat maratonul, aşa că mi-am propus să alerg încet, atent, adică să nu forţez, ca să am rezerve pentru maraton. Mi-am aranjat totul în geanta, am căutat hărţile vechi ale teritoriului. Am găsit una pe blog, bine că am încărcat-o aici. Am făcut o analiză superficială şi deja aveam închipuire c-am ce traseu putea fi. Şi apoi la somn. Macăr înainte de competiţie să mă culc la timp!

  Dimineaţa m-am trezit chiar odihnit. M-am pornit la competiţii, de parcă aş fi mers la universitate - easy and simple. La start mi-am văzut toţi concurenţii, evident m-am salutat şi fiindcă îmi mai rămînea puţin timp am început încălzirea. Pe lîngă exerciţiile de încălzire, am impus capul să se trezească înainte de start - diferite exerciţii cu busola, elementul meu slab din ultimul timp.

   Dacă tot nu avea scop să scot un rezultat bun, am ieşit la start liniştit (de data aceasta nu am simţit bătăile pulsului prea mari la start). Pînă la punctul K am observat ce reprezintă distanţă: ceva de genul - un PC aproape - unul de parte. Am intrat în hartă cu piciorul drept. După primul post ochii au început să se rătăcească pe hartă, pînă am ajuns la postul 2. Deja mai departe a fost foarte simplu pentru mine. La unele posturi unde era nevoie să măsor distanţa le nimeream bine spre mirarea mea. Ca de obicei în drum spre post mă opresc uneori să verific oare merg corect? chiar dacă sunt convis că e totul bine. Cînd deja a venit timpul să ridic în deal - cu paşi mai mici, incet, incet, dar în gîndul meu -  probabil că ceilalţi pe aici alergau, dar eu merg. Ultima parte a distanţei trebuia foarte atent cu cărările - să zic, acesta a fost asul din mînecă, fiindcă săptămîna trecut am lucrat la alementele astea şi a fost foarte uşor. Distanţa am parcurso în 5 etape: orizontal - intrarea in hartă, coborîrea - încercare de mărire viteză, orizontal simplu - relaxare, urcare - atenţie, orizontal cu accelerări.

   Mi-a plăcut traseul de azi, de la postul 4 am început să zîmbesc şi să alerg din plăcere. Nu m-am concentrat deloc la rezultat. Însă PARADOXAL că sunt învingătorul acestei etape de competiţii. Probabil acesta a fost premiul pentru maratonul de miine, să mă motivez cumva. Mi-a plăcut traseul nu din cauză că am aratat cel mai bun timp,, dar de aceea că am alergat relaxat. Poate acesta este un mic secret. Marele secret rămîne acelaşi: Let's do training.