Prima zi de competiție s-a sfîrșit. Am participat în grupa M21 (în continuare oară în grupa dată voi participa). 4,6 km - am trecut traseul în 45 minute. E primul traseu unde am avut nevoie de pregătire fizică. Pe traseu am făcut doar o greșeală de 5 minute - am trecut pe lîngă postul de care aveam nevoie, dar nu am atras atenția, presupunînd că al meu e mai departe. Lol.... M-am întors înapoi. Fizic mi-a fost foarte greu. Să presupunem că scopul pe azi l-am îndeplinit binișor.Totuși acum mi-i c-am rușine de nivelul prestat. Am întrebat azi cînd vor fi primele antrenamente, ca să mă pun pe treabă. M-am clasat pe locul XI. Dar în classamentul celor din grupa 20 - sunt al IV-lea, adică mai am de lucru mult. La moment mă tem de un lucru - azi au fost 4,6 km și de abia mi-au ajuns puteri, dar iată mîine am 10km. Sper și eu să ajung la finiș.
|
|