Sunt la liceu, în sala de lectură (am ochi liber). Privesc pe geam în sus. Razele luminează tot holul liceului. Ascult o piesă faină - R-Mike - Безумная. Această piesă exprimă starea mea de spirit la prezent - ceva pur, copilăresc, sincer, plăcut. Îmi imaginez cum înfloresc florile, porumbeii zbor în cerc de-asupra capului, copii mici se joacă afară, cum 2 tineri îndrăgostiți zîmbesc unul altuia fără nici un secret. Visez... Visez... Visez la o fată. De ceva timp ea se plimbă în memoria mea și mă întreb de ce? Zbor... Zbor... Zbor cu ea printre nori. De ceva timp s-a îmbunătățit și dispoziția. Îmi pare sau nu: dar eu am ajuns la confortul psihologic și mă simt foarte bine...
Am impresia că devin un adolescent occidental: stilul de vestimentație, dispoziție, limbaj, valori, dispoziție, sentimente etc. (Majoritatea tinerilor de la sunt altfel față de cei din occident). În fine mă difer într-o oarecare măsura de majoritatea societății. De fiecare dată cînd merg pe străzile orașului sau urc în microbus observ fețe caraghioase, ironice și înăcrite, care mă privesc și zîmbesc pe sub nas: văd un tînăr îmbracat într-o perechi de jeans simpli, un hanorac larg, sur peste un tricou alb, o pereche de adidași de asemenea albi cu șireturile dezlegate, o bandană negră și deseori cu o pereche de căști mari pe cap. Fredonează ceva în șoaptă, uneori mai scoate și cîte un sunet. Pe umărul drept poartă o geantă. Iar fața... straniu.... parcă e veselă... se prelinge o lacrimă pe obraz... poate e tristă... (doar eu știu: e ok, fain, cool, super). Aceste detalii combinîndu-se creează un stil free, caracteristic unui tînăr care e cu capul în nori. Cei care mă observ zîmbesc și mie îmi place. Nu am nimic împotrivă. Observ toți oamenii car trec pe stradă, atrag atenția la expresia fețelor lor. Toți se grăbesc undeva, vor să rezolva creva probleme, unii sunt nervoși, alții vulgari. Unii sunt în depresie, alții... alții nu îi înțeleg. Ați înțeles de ce îmi pare bine în momentul cînd ei zîmbesc? Fiindcă îi distrag un pic de la problemele lor. Merg pe stradă, mai bine zise plutesc pe străzile Chișinăului. Sunt liber, sunt singur. Sunt bucuros (adică e un coctail din cîteva ingrediente: armonie, libertate, plăcere, miracol, amintire. Amintirea - fiind ingredientul principal). Am decis: mă dezic de toate, mă las de ea. Pentru mine voi ține doar amintirile. Nimic mai mult. Nu îmi pare rău că m cunoscut-o, fiindcă ea mi-a trezit sentimente profunde în inima mea. Această relație neobișnuită ma schimbat dintr-un tînăr obsedat, într-un adolescent - degajat, visător, plin de viață și de idei. Ai de gînd să ai o relație nouă? Probabil că nu. De ce? Fiindcă nu vreu. ( De fapt aș vrea, dar nu vreau să o supăr viitoarea prietenă, fiindcă amintirile mele, îi va provoca neplăceri). Și o să te simți bine așa singur? Sper că da, cu toate că sunt sigur cu nu va fi bine. Păi, bine și ce vei face în continuare? Păi, ce să fac. În continuare voi crea filmulețe, site-uri web, diferite cadouri pentru perechi (Îmi place cînd merg pe stradă și observ ochii fericiți ai îndăgostiților). Voi organiza competiții sportive ( E plăcut cînd ești singur în pădure și desenezi singur o hartă. Și în timp ce îți îndeplinești responsabilitatea ai timp să meditezi și să cînți piese de genul celei de mai sus). Și desigr voi face în fiecare zi antrenament - totuși nu a pierit dorința de a participa la Campionatul Mondial la Orietare Sportivă Juniori. Acum simt cele mai plăcute emoții chiar dacă în prezența tuturor încerc să fiu vesel, să zîmbesc cel puțin forțat. Oricum în interior eu îmi creez lumea mea în care totul este ca într-o poveste fără sfîrșit.