Cine mai ține minte timpul de afară de pe 1 aprilie - nouri, vînt, ninsoare, frig. Neplăcut. Da? Pentru unii asemenea moment e îngrozitor, dar pentru cei care se ocupă cu orientarea sportivă, asemenea timp e foarte favorabil cînd nu e nici cald, nici frig - mediu.
În această zi a avut loc Prima Competiție Repbulicană la orientare sportivă din anul 2012 - Întîietatea de Primăvară a Moldovei la orientare sportivă (tineret, juniori și cadeți) proba "Ștafeta". Această este o competiție care se deosebește doar prin aceea că aici e necesar să ai spiritul de echipă (fiecare echipa era constituită din 3 sportivi). Pentru mine această competiție a fost prima în grupa M20. Am trecut la un alt nivel, unde se cere mai mult profesionalism.
Ștafetă - este o competiție care se desfășoară între mai orașe. Orașul Chișinău cît este de mare nu am reușit să găsim sportivi de ajunși în grupa M20, adică eram numai eu și cu Fală Sergiu. Aveam nevoie încă de un participant. D.Elena mi-a propus participarea lui Cristi Țăranu (elev de la Liceul Academiei de Științe a Moldovei). Nu cam eram mulțumit de propunere, dar dacă nu am avut de unde alege...
La start am ieși în următoarea ordine: I - eu, II - Cristi, III- Sergiu. Distanța noastră avea 20 de posturi de control și 4,1km. Eu am trecut această distanță foarte ușor. Am făcut și greșeli care nu trebuia să fie. Am trecut traseul în 29.49 secunde (apropo acesta era scopul meu, mai putin de jumate de ora). Al doilea a mers Cristi. Mda... mulți nervi am ucis aici., fiindcă trecuse deja o oră și el încă nu venea la finiș. Sergiu la fel scos din sărite. La echipa concurentă deja se pornise al treilea participant. Noi deja ne gîndeam că nici pe podium n-o să ajungem. Eu la drept vorbind tare mă temeam ca Sergiu să nu greșească nu cauza că se va grăbi. Cristi ajunse în sfîrșit la finiș. Cît am vorbit cu Cristi referitor la greșeli, Sergiu deja ajunse la finiș. Eu am rămas uimit cum așa.....
Ei bine în final echipa noastră s-a clast pe locul II. Sînt mulțumit pe deplin de rezultat.
În clasamentul general eu am arătat al treilea timp după Dumitru Antohii și Sergiu Fală.
Am uitat încă de ceva - Liceul Academiei de Științe pentru prima dată a participat la competiție de Ștafetă la orientare sportivă. A participat o echipă de fete în grupa W18 - Prohnițki Elena, Țărnă Cristina, Postică Marcela. Și ce credeți fetele au ocupat și ele locul II. Felicitări din partea mea pentru aceste participante, care au demonstrat că persoanele care învață bine sînt în stare și să fugă bine.