26 august 4.16 a.m. Am 3 sătpămîni decît sunt în România și încă pînă azi nu am scris nimic aici important, cu toate că sunt peste hotarele Basarabiei. Azi, nu mă încumet de a însemna toate detaliile acestei excursii minunate, care a început ieri la ora 7 dimineața. Mai întîi de toate o să notez că suntem abia la jumate de excursie. Acum sunt la Schitul 12 apostoli. Este ora 4.16 dimineața și aștept Miezînoptica, de aceea n-o să reușesc să relatez tot acum.

     Deci, părintele stareț Merchisedec este foarte mulțumit de echipa de basarabeni din anul acesta care a venit la Mănăstirea Putna, de aceea sfinția sa a blagoslovit că toți basarabenii să mergem în excursie la Mănăstirile Bucovinei. Deja este a doua excursie din vara aceasta (la prima eu nu venisem încă în România).

     Eu și cu Costea, cum eram la GĂlănești, i-am așteptat și am avut încredere în ei că n-o să ne uite să ne ieie și pe noi. La 7 și un sfert Părintele Policarp a fost la "gospodăria' noastră (Gălănești este un teritoriu agricol al mănăstirii, care se află la 20km de Putna. Noi eram la pază.).

     27 august, 00.00 Am ajuns la Putna vreo 3 ore în urmă. Acum e ora 00.00, în sfîrșit am timp rezervat, vreo 6 ore pînă dimineață, pentru a relata toate locurile minunate vizitate ieri și azi.

     Primul obiectiv a fost Mănăstirea Moldovița, dar pînă la ea am văzut în treacăt Mănăstirea Sucevița. Motivul pentru care am vizitat această mănăstire anume astăziu, a fost resfințirea mănăstirii. Cu 22 de ani în urmă a fost început procesul de restaurare a picturii, care de ani de zile a fost uzat. La această sărbătoarea au participat foarte mulți preoți care au slujit, cred că vreo 25. Printre aceștia se numărau Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Părintele Pimen, Arhiepiscopul Tomisului Părintele Teodosiu, Arhiepiscopul din Cernăuți Părintele Mileti și Părintele Stareț al Mănăstirii Putna Părintele Merchisedec (Sfinția Sa ne-a organizat această excursie). Pentru prima oară am văzut cum se sfințește o mănăstire și pentru prima oară am intrat în altar. Aici, în ziua de sfințire a bisericii este permisă intrarea pelerinolor în altar indiferent de sex. Slujba a fost afară și noi am stat pînă la final. Din momentele desfășurate la finalul slujbei: Stareța Mănăstirii a fost decorată cu Ordinul Sfînții Constantin și Elena. Și tot în această zi este ziua de naștere a Arhipeiscopului Pimen.

     Totul s-a incheiat la ora 13.00. Toată echipa am urcat în trasport și ne-am deplasat mai departe. Pe drum, am făcut un popas și am luat cîte o gustare. A fost o gustare pe cinste, fiindcă ne-a ajuns energie pînă seara.

     După aceasta, am mers pe vîrful Rarău. Doamne..... o înălțime extraordinară. Timpul era posomorîtă și peste tot era o ceață densă. Cînd am ajuns în punctul maxim, nu vedeam la 4 metri înaintea noastră. Aveai impresia acuși cazi în prăpastie. Mai tîrziu am ajuns la Petrele Doamnei. După cum spun istoricii, în perioada dintre domniile lui Petru Rareș, Doamna lui s-a refugiat aici. Acolo era un hotel, dar nu asta mi-a atras atenția: erau stînci din piatră cu mușchi pe ele, iar în depărtare era o stîncă foarte mare, iar în vîrful ei era arborat steagul României. Eu cînd am văzut, mi-au sclipit ochii, fiindcă doream să escaladez neapărat stînca dată. Ulterior, am aflat că săptămîna trecuta s-a desfășurat aici un campionat internațional la alpinism.

     Deja, ne pregătisem să mergem mai departe, cînd colo un am întrebat un proprietar al unui domeniu privat, dacă putem face cîteva poze lîngă casa lui. Ne-a permis, chiar ne-a permis să intrăm și în casă. Era un fel de vilă, toată construită doar din lemn.Am shimbat cîteva vorbe cu dumnealui. Ne-am urcat la mansardă, am privit totul în jur. (Dacă o să am cîndva bani de rezervă o să-mi fac și eu o așa casă anume în aceste locuri, în zona Bucovinei. Zona Bucovinei este zona mea preferată, prin locurile frumoase, pădurile de pini și stilul arhitectural al caselor).

     Excursia a continuat: următoarea stației satul Pojorîta sau mai exact Schitul Ioan Iacob. Acest Schit este ridicat pe un munte lîngă satul Pojorîta. Ctitorul acestui schit este Constantin Corlăteanu și l-a ridicat dintr-o făgăduință. În timpul primului război Mondial fiul său, Ștefan, a plecat la război. De ceva timp nu mai primea nici o știre, la un moment dat credea că a murit. Mergînd în acest munte, se odihnea într-o cîmpie din acest munte, atunci el a primit o revelație prin care i sa spus că fiul său este viu. Această revelație a venit de 3 ori. Peste un timp a primit scrisoare de la fiul său că este viu și se întoarce acasă. Atunci Constantin a făgăduit lui Dumnezeu că va ridica un schit în locul unde a primit revelația. În prezent, de la momentul ctitorii au mai rămas originale doar crucea din centrul bisericii și icoana Maicii Domnului care a scăpat prin minune.

     După ce ne-am închinat la sfintele icoane, am mers mai departe. Ultimul loc pentru ziua de zi urma a fi Schitul 12 Apostoli. Schit cuvântul preferat al meu. Locul unde este puțină lume și slujba se face într-o atmosferă simplistă, fără microfoane, forfotă, gălăgie. Pe jos erau așternute covoare. Acest schit la fel este pe un vărf de munte. Am ajuns acolo pe la 19.00. Am intrat în biserică și ne-am închinat. Primul lucru care m-a minunat a fost părintele stareț (nu îi știu numele). El în primul rînd este foarte tînăr, cred că avea vreo treizeci și ceva de ani, în al doilea rînd el era peste tot: cînta în strană, slujea și în altar și încă singur schimba lumînările care ardeau.

     După sfînta slujbă am mers cu toții să mîncăm. Părintele Stareț era și aici, ne servea pe noi la masă. Am mîncat cu poftă. Mi-a plăcut mîncarea, în special o tortă făcută cu zmeură uscată. Ulterior am mers în camere. Am mai citit cîte ceva din cartea starețului Tadei din Serbia. Într-un final m-am culcat. Devreme era.... În dimineața viitoare la 4.30 se începea Miezînoptica și nu vroiam să întîrzii. 

     M-am trezit la ora 4.00, am așezat patu, iar la 4.30 eram în biserică (la biserică cela mai bine mă simt cînd e noaptea: atunci e întuneric și practic nu e nimeni în biserică decît cei care cîntă).CÎnd am intrat în biserică, nu era nimeni în afară de părintele Stareț care cînta în strană. M-am închinat la sfintele icoane și am mers în urmă. Peste cîteva clipe starețul îmi face semn să vin în strană. Ce? Cum? De ce? Eu nu știu să cînt. Ultima oară cînd am cântat a fost 9 ani în urmă. Și încă aici se cîntă psaltică nu ca la noi. M-am emoționat pe loc. Totuși, am acceptat cu bucurie chemarea. Am citit primul psalm. Nu înțelegeam ce era cu mine. Nu îmi ajungea aer, nu puteam citi o propoziție pînă la punct. Probabil, din cauza emoțiilor. Îmi era rușine de felul cum citeam. Pe parcurs în biserică am mai venit din basarabeni. iar părintele stareț la primii 5 care au venit l-ea făcut semn să vină. Deci, 5 tineri, nici un seminarist. După ce au citit și ceilalți, c-am peste jumate de oră iarăși ma ajuns rîndul să citesc. Am început să mă deprind cu ascultarea dată dimineață. Am început să citesc mai liber. Într-un moment mi-am adus adus aminte cum citeam acum 9 ani, această amintire mi-a șters emoțiile și citeam liber. Citeam, nu cîntam, fiindcă vocea mea și așa e groasă, dar dimineață în genere e bas, bas. În unele locuri mai cîntam și eu un Doamne Miluiești, dar nu mai mult. Am început să citesc și alte fragmente din cărțile de rugăciuni care se fac dimineața. Părintele Stareț cînd citea ceva citea repede. Inițial nu puteam, pe urmă am înțeles că trebuie să te liniștești și cînd citești nu forța vocea, astfel am început și eu să citesc repede.

     Slujba s-a terminat la 7.30. Eu, mai luminat la față decît înainte am mai făcut o tură prin jurul bisericii, după care am fost chemat la masă. Și iarăși Părintele Stareț ne-a servit. Afară am făcut poze de grup.

     Uitasem să spun: schitul e pe un vîrf de munte și cu microbusul e greu de suit, astfel 7 băieți printre care și eu, ne-am urcat într-o mașină 4x4 a părintelui care a venit să ne întimpine, iar restul au mers cu Părintele Policarp. Mar emi-a fost mirarea, cînd am văzut microbusul în deal. Părintele e un șofer excelent, n-am cuvinte.

     Dimineața, în aceeași componență am plecat în vale. Era la fel, înnorat, doar că acum încă și mai ploua.      

     Iarăși suntem pe drum, iarăși priveliști uluitoare ale Bucovinei. Pentru ziua a doua, primul loc de vizita a fost Mănăstirea Voroneț. În această mănăstire a fost îngropat Daniil Sihastru, un sfătuitor de-al lui Ștefan cel Mare. Această mănăstire este cunoscută prin albastrul de Voroneț. Fonul picturii exterioare este de culoare albastră. Mănăstirea este pictată și în interior și în exterior. Pentru prima oară Sf. Daniil Sihastru apare cu aură. Este interesant, ca această aură apare în scurt timp după moartea lui. Am făcut înconjurul bisericii, ne-am închinat și am plecat mai departe.

     Am ajuns în Suceava. Mai întîi am vrut să vizităm muzeul de Istorie, dar cu părere de rău era lunea, iar lunea muzeul nu lucrează. Am mers la Catedrala Sf. Ioan cel Nou. Acolo iarăși ne-am închinat,  după care am mers la Cetatea  de Scaun. Cetatea este pe un pisc, iar de pe zidurile ei se ved orașul în depărtare. O priveliște extraordinară. Această cetatea este specială prin faptul că pentru a asedia centrul cetății, aveai nevoie să spargi vreo 3 rînduri de piatră, dar pînă la această era nevoie să mai treci de un șanț, care era enorm de adînc. Și în centrul cetății se afla o biserică. La moment toate acestea se aflau în stare restaurare, fiindcă în urma războaielor mondiale rămăsese doar temelia cetății. 

     Am trecut pe lîngă Muzeul Satului. Nici aici nu am intrat, din același motiv că era luni. Ne-am îndreptat spre biserică Mirăuți. Între timp am trecut pe lîngă o biserică de maici, care a fost ctitorită în timpul domniilor fanariote. După  arhitectură se deosebea de celelalte biserici. Biserică Mirăuți, preia numele de la mir, aici era miruiți domnii voievozi. O minune se întîmpla aici. Moaștele Sf. Ioan cel Nou care acum sunt la catedrală care inițial se aflau aici, printr-un oarecare misticism dispăreau. Oamenii le găseau, iar ele iar dispăreau. Noaptea dispăreau. Totdeauna le găseau pe o cîmpie. S-a luat decizia ca pe această câmpie să fie zidită o biserică, astfel astăzi avem Catedrala cu numele Sf. Ioan cel Nou, unde se află moaștele acestui sfînt.

     Următorul obiectiv turistic - Mănăstirea Dragomirna. Cînd am intrat pe porțile cetății, am făcut niște ochi cît cele de mari. În primul rînd, pentru că curtea era enorm de marea, în al doilea rînd o curățenie de nedescris. Nu e de mirare de frumusețea creată, fiindcă era o măsătire de maici. Ele sunt mai specialiste decît călugării în domeniul frumuseții. Și în ultimul rînd de imaginea mănăstirii, care era total diferită ca stil, față de celelalte mănăstiri. 

     Începutul ctitoririi a fost prin 1600 și ceva de Mitropolipolitul Anastasie Crimca. A fost finalizată în 1609. Mănăstirea are 42 de metri înălțime și doar 9 metri în lățime. Mănăstirea seama cu Arca lui Noe. Turla mănăstirii este diferită față de celelalte mănăstirii ctitorite în acea vreme. Atunci mănăstirile erau în exterior pictate, însa aceasta era sculptată. Turla avea peste 1000 de uzoare, era ceva extraordinar la acea vreme. La intrarea sunt 7 trepte, le fel și în interiorul mănăstirii sunt 7 trepte pînă la altar, această cifră simbolizînd 7 zile ale săptăminii, 7 taine și alte simboluri relgioase. Coloanele împletite în 3 simbolizează Sfînta Treime, iar din punct de vedere istoric Prima unire a Principatelor Române din anul 1600. În interior mi s-a părut că sunt într-un palat. Această mănăstire a fost de multe ori atacată de inamici. Au fost furate multe cărți. Mai tîrziu un domnitor a decis să construiască ziduri pentru această mănăstire. Sunt multe turnuri, în unul chiar am intrat (prima oară cînd intru în turn). Acest domnitor în scurt timp a fost ucis de turci, fiindcă domnitorul apăra bisericile și nu se supunea turcilor.

     Am mers la masă. Maicile ne-au ospătat că pe împărați. Mîncarea era atît delicioasă, că nu vroiai să te ridici de la masă: ciorbă, orez, carne, colivă, mere și altele. 

     O maică ne-a povestit cîte ceva file din istoria mănăstirii. Iar în final iarăși am făcut o poză de grup. Aș face o remarcă: nu știu de ce dar maicile din mănăstire sunt total diferite de fetele din afară mănăstirii. Sunt mai luminoase la față, mai cuminți și mai reale. Și cînd vorbești cu o maică, parcă ai vorbi cu mama ta, cu toate că ea are aceeași vîrstă ca și tine. Fetele pentru a fi în vogă se machiază, fac manichiură sau nu mai știu ce pe acolo, oricum maicile arată mai bine și fără toate aceste chestii. Diferența poate că ele nu încearcă să facă impresii asupra celor din jur, în timp ce fetele vor să arate cît sunt de șmechere și încearcă printr-un fals să îți arate cine e ea. Bine, nu se referă la toate fetele, dar la majoritatea. Tonalitatea vocii la maici e altfel. Mai plăcut pentru auzul urechii.

     Am trecut pe la Putna, dar nu ne-am oprit aici am mers mai departe la Sihăstria Putnei. Ne-am închinat și acolo. În final ne-am întors la Putna. Am mers la părintele stareț să îi mulțumi pentru excursia organizată.     

     Totalizare: 8 mănăstiri vizitate, 3 văzute în treacăt și 1 cetate, timp de două zile. Excelent! Nu pot să spun ce mi-a plăcut cel mai tare, fiecare loc era impresionat prin ceva. Care prin mărime, care prin simplitate și altele. În fine, toate mi-au plăcut.

     Și ceea ce spuneam mai devreme, că vreau ceva să îl întreb pe părintele Stareț, dacă în vacanța de iarnă pot să merg la Schitul 12 Apostoli, pentru o lună. Da, acolo unde am fost noaptea la slujba. Vreau foarte tare acolo să stau. Fiindcă e puțină lume, doar 4 călugări. Iar mie îmi place foarte mult singurătatea. Îl voi întrebape părinte sîmbătă, dacă tot atunci voi merge să iau Binecuvîntare, fiindcă plec la competiții. O să aștept să văd ce va spune. Cred că va fi de acord!...