Ce este orientarea sportivă?
Orientarea sportivă constă în parcurgerea unui traseu dat, nemarcat în teren, cu ajutorul unei hărţi detaliate a zonei şi a busolei. Este un sport de anduranţă ce implică şi pregatire fizică şi psihică. Traseele de orientare pot fi organizate în orice fel de teren şi zonă (câmp, deal, munte, văi, mlaştini, etc) şi pe parcursul lor sportivii pot trece peste orice fel de obstacole (podeţe, râuri, buşteni, stânci, gropi, tufişuri, etc). Scopul: găsirea tuturor posturilor din traseu în ordinea indicată de organizatori, în cel mai scurt timp posibil. Posturile din traseu se mai numesc şi lampioane.
Echipament necesar
BUSOLA - este compusă dintr-o capsulă transparentă şi etanşă ce conţine un lichid în care se roteşte, fixată pe un pivot, o săgeată magnetizată ce indică Polul Nord. Capsula este gradată de la 00 la 3600, puncte care coincid între ele şi cu Nordul busolei. Placa pe care este fixată capsula are şi ea linii indicatoare care ajută la pozitionarea corectă pe hartă şi la aflarea direcţiei de mers în teren. Placa este gradată în cm şi/sau inch, are o săgeată indicatoare care este şi direcţia noastră de mers şi poate avea elemente fluorescente. A se face distincţie între nordul busolei, care este notat pe cadranul busolei (capsula cu lichid şi ac magnetic în interior) şi nordul magnetic (sau real), care este indicat de acul magnetic din interiorul cadranului. Doar în momentul în care acestea două sunt aliniate, putem spune că busola este nordată.
HARTA TOPOGRAFICĂ – este o reprezentaţie micşorată, precisă şi detaliată în plan a unei suprafeţe de teren. Pe o asemenea hartă se reprezintă suficient de amănunţit toate detaliile terenului, cum sunt aşezările omeneşti, drumurile de diferite categorii, apele curgătoare şi stătătoare, vegetaţiile şi solurile diferite, formele naturale sau artificiale ale reliefului, etc. Datorită acestei reprezentări amănunţite precum şi a preciziei cu care sunt redate elementele terenului, efectuarea diferitelor măsurători şi calcule, indicarea obiectivelor, orientarea in teren, deplasarea etc, ne sunt atât de accesibile.Hărţile din cadrul concursurilor de orientare indică traseul ce trebuie urmat, locurile în care sunt amplasate posturile (prin cercuri) şi locul de start şi de sosire (acestea două coincid în majoritatea cazurilor şi sunt reprezentate printr-un triunghi). Hărţile sunt realizate la scară mică (1:5000; 1:7500; 1:10000; 1:15000), reproducând cât se poate de fidel zona de concurs.
Detaliile indicate de o hartă sunt de mai multe feluri:
detalii lineare (drumuri, poteci, căi de comunicaţie, râuri etc)
detalii statice (case, copaci izolaţi, poduri etc)
elemente naturale (pădure de conifere sau foioase, păşuni, poieni, lacuri etc)
Fiecare detaliu sau element de pe o hartă topografică trebuie să aibă altă culoare şi un semn distinct conform celor folosite şi aprobate de Federaţiile de Orientare.
TIPURI DE ORIENTARE
Orientarea de noapte se desfăşoară, după cum spune şi numele, în timpul noptii (de regulă pe azimut), pe lângă busolă şi/sau hartă fiind obligatorie şi lanterna.
Orientarea de iarnă are ca trasatură caracteristică deplasarea ce se realizează cu ajutorul schiurilor, în pădure existând urme bătătorite de dimensiuni diferite, marcate corespunsator pe hartă. Se poate ca orientarea de iarnă să fie făcută şi prin alergare.
Orientarea Mountain Bike are ca mijloc de locomoţie bicicleta.
Orientarea pentru persoane cu handicap:Orientarea pe "pistă” specială pentru persoanele cu handicapuri psiho – motorii. Este specială, în sensul că în acest caz nu se pune problema celui mai bun timp realizat. Astfel, persoanele cu dizabilităţi fizice nu sunt dezavantajate. În zona postului de control sunt amplasate unul lângă altul mai multe posturi de control dintre care doar unul corespunde desenului de pe hartă şi descrierii acestuia. Concurenţii primesc puncte pentru fiecare răspuns corect, câştigător fiind acela ce totalizează mai multe puncte. În caz de egalitate se aplicǎ barajul de timp pentru un post de control separat: se cronometează timpul necesar pentru a recunoaşte un post de control.
Toate aceste tipuri de orientare pot fi făcute pe hartă sau pe azimut. Diferenţa este în faptul că la orientarea pe hartă folosim harta şi busola pentru orientarea şi găsirea posturilor de concurs, iar în cadrul orientării pe azimut folosim doar busola şi azimuturile date de organizatori.
În toate tipurile de orientare, principala diferenţiere între sportivi o constituie orientarea în sine, nu mijlocul de locomoţie. Un bun orientarist, care ştie să folosească precis harta şi busola, de multe ori poate câştiga competiţia în faţa unor sportivi foarte rezistenţi fizic, dar cu un simţ al orientării slab dezvoltat.
Orientarea de iarnă are ca trasatură caracteristică deplasarea ce se realizează cu ajutorul schiurilor, în pădure existând urme bătătorite de dimensiuni diferite, marcate corespunsator pe hartă. Se poate ca orientarea de iarnă să fie făcută şi prin alergare.
Orientarea Mountain Bike are ca mijloc de locomoţie bicicleta.
Orientarea pentru persoane cu handicap:Orientarea pe "pistă” specială pentru persoanele cu handicapuri psiho – motorii. Este specială, în sensul că în acest caz nu se pune problema celui mai bun timp realizat. Astfel, persoanele cu dizabilităţi fizice nu sunt dezavantajate. În zona postului de control sunt amplasate unul lângă altul mai multe posturi de control dintre care doar unul corespunde desenului de pe hartă şi descrierii acestuia. Concurenţii primesc puncte pentru fiecare răspuns corect, câştigător fiind acela ce totalizează mai multe puncte. În caz de egalitate se aplicǎ barajul de timp pentru un post de control separat: se cronometează timpul necesar pentru a recunoaşte un post de control.
Toate aceste tipuri de orientare pot fi făcute pe hartă sau pe azimut. Diferenţa este în faptul că la orientarea pe hartă folosim harta şi busola pentru orientarea şi găsirea posturilor de concurs, iar în cadrul orientării pe azimut folosim doar busola şi azimuturile date de organizatori.
În toate tipurile de orientare, principala diferenţiere între sportivi o constituie orientarea în sine, nu mijlocul de locomoţie. Un bun orientarist, care ştie să folosească precis harta şi busola, de multe ori poate câştiga competiţia în faţa unor sportivi foarte rezistenţi fizic, dar cu un simţ al orientării slab dezvoltat.
